Cazul Betty şi Barney Hill, cel mai celebru caz de răpire extraterestră

Cazul Betty şi Barney Hill a devenit cazul clasic de oameni răpiţi şi examinaţi de extraterestri. Povestea lor a fost tratată în amănunt de John Q. Fuller în cartea Interrupted Journey (1966), fiind realizat chiar şi un film de televiziune (1975), cu James Earl Jones şi Estelle Parsos în rolurile lui Barney şi Betty.

În 19 septembrie 1961, Betty, o asistentă socială şi Barney, funcţionar la Poştă, se întorceau acasă în New Hampshire, dintr-o scurtă vacanţă petrecută în Canada, când au observat pe cerul nocturn un obiect strălucitor. Barney a oprit maşina şi a folosit un binoclu, spre a vedea mai bine obiectul. Pe când îl studia, luminile degajate de acesta i-au dat de înţeles bărbatului că era vorba despre un disc zburător de formă bine definită, mişcându-se pe o traiectorie neregulată, pe cerul luminat de Lună.

Cinci creaturi extraterestre i-au răpit pe cei doi

Fascinat, Barney a înaintat pe câmpul din apropierea şoselei, de unde a putut zări ceea ce păreau a fi nişte hublouri, din spatele cărora era privit, la rândul său, de nişte fiinţe. Sentimentul că este urmărit l-a înspăimântat pe Barney, aşa că bărbatul a fugit înapoi la maşină, reluându-şi călătoria spre casă. Apoi, ca şi cum s-ar fi supus unui îndemn lăuntric, a cotit pe un drum lăturalnic, unde cinci creaturi cu aspect umanoid le aţineau calea. Brusc, incapabili sâ-si mai controleze mişcările, Betty si Barney au fost smulşi din maşină şi, într-o stare de transă, transportaţi în farfuria zburătoare de către creaturile umanoide.

Cei doi soţi au fost răpiţi timp de două ore

Detaliile senzaţionale ale poveştii celor doi au fost ulterior relevate sub hipnoză, căci cuplul nu-şi mai amintea absolut nimic din cele aproape două ore cât rămăseseră în puterea extratereştrilor. Potrivit informaţiilor dezvăluite in urma şedinţelor de hipnoză, Betty şi Barney au fost aduşi nevătămaţi la maşina lor, cu comanda mentală de a uita experienţa de răpire pe care o traversaseră. OZN-ul s-a înălţat apoi in aer şi a dispărut din vedere, lăsându-i pe cei doi să-şi continue călătoria, după ce dăduseră uitării întregul incident.

Încep şedinţele de hipnoză…

Poate că remarcabila întâlnire n-ar fi fost niciodată scoasă la iveală dacă n-ar fi existat doi factori: în primul rând, soţii Hill au început să aibă vise stranii şi tulburătoare, pe care nu le puteau înţelege, iar in al doilea rând, nu-şi puteau explica orele lipsă din cadrul drumului spre casă. Betty a decis să ceară ajutorul unui prieten psihiatru, care a sugerat că amintirea orelor lipsă ar putea reveni cu timpul, poate în doar câteva luni. Dar detaliile „întreruperii” inexplicabile au rămas fragmentate într-un cotlon al minţii, până ce soţii Hill au început să urmeze şedinţe săptămânale de hipnoză cu dr.Benjamin Simon, un psihiatru din Boston.

Sub supravegherea acestuia, cuplul a dezvăluit o uimitoare serie de examinări fizice şi mentale, efectuate de un grup de medici extratereştri. Relatările individuale ale lui Betty şi Barney coincideau în majoritatea aspectelor, deşi niciunul n-a ştiut ce a dezvăluit celălalt decât mult mai târziu. În esenţă ambii spuneau că ar fi fost trataţi de extratreştri în aceeaşi manieră în care examinează savanţii umani animalele de laborator. Deşi cuplului i se dăduseră sugestii hipnotice, din partea răpitorilor, să uite experienţa, amnezia indusă a fost aparent destrămată când ei au fost rehipnotizaţi de dr. Simon.

Misterul hărţii stelare

S-a discutat intens despre examinarea medicală extraterestră la care au fost supuşi soţii Hill şi experienţa lor, extrem de mediatizată, a constituit probabil un prototip pentru mii de alţi indivizi, care au pretins că ar fi fost răpiţi de extatereştri şi supuşi unor examene fizice. Dar aspectul singular care ar putea fi fundamental în credibilizarea poveştii soţilor Hill este harta stelară despre care Betty afirma că i-ar fi fost arătată de către extraterestri pe când se afla la bordul OZN-ului.

Sub hipnoză, în 1964, la trei ani după pretinsa răpire, Betty, care avea extrem de puţine cunoştinţe de astronomie, a trasat harta cu o pricepere remarcabilă, astfel încât desenul putea fi comparat cu hărţi stelare executate de profesionişti. În plus, harta lui Betty evidenţia poziţiile a două stele, numite Zeta I şi Zetta II Reticuli, aparent baza de plecare a călătorilor spaţiali care-i răpiseră. Interesant e faptul că existenţa celor două stele, Zeta I şi Zeta II Reticuli, nu a fost confirmată de astronomi decât în 1969, la opt ani după experienţa de răpire prin care trecuseră soţii Hill şi la cinci ani după ce Betty şi-a reamintit că văzuse harta stelară la bordul OZN-ului.

Spre a veni şi mai mult în sprijinul autenticităţii afirmaţiilor lui Betty Hill referitoare la faptul că rememorarea acelei hărţi reprezenta o aducere aminte a faptului că-i fusese dat să vadă un artefact creat de o inteligenţa extraterestră, astronomii au relevat că cele două stele de magnitudine 5, Zeta I şi Zeta II Reticuli, nu sunt vizibile observatorilor aflaţi la o latitudine mai nordică decât cea a oraşului Ciudad de Mexico.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.