O urmă de cizmă de acum 500 de milioane de ani demonstrează că Pământul a fost vizitat de extratereştri


Un amator-vânător de fosile, pe nume William Meister a găsit în iunie 1968, la Antelope Spring (Utah, SUA) o urmă pietrificată, perfect conturată, ca de cizmă, lungă de 26 centimetri, strivind un trilobit. Trilobiţii au dispărut de pe suprafaţa Pământului acum 280 milioane de ani, dar stratul în care a fost găsită urma avea 500-600 milioane de ani. Piatra era fracturată, iar examinarea sub microscopul electronic a arătat că firele de nisip erau într-adevăr presate, ca de apăsarea unui pas, şi nu uniforme, cum ar fi fost cazul dacă urma ar fi fost scobită ulterior (de pildă artificial, în scop de fraudă)… În aceeaşi zonă au mai fost descoperite şi alte urme similare. Pe vremea aceea nu exista pe Pământ nicio vietate capabilă să lase o astfel de amprentă. De altfel, pe atunci nu apăruse încă niciun animal care să trăiască pe uscat.

Urme la fel de stranii, de picioare şi chiar de mâini, au fost dezvelite de surpări sau excavaţii, ori scoase din adâncul unor mine, în diverse alte zone ale lumii şi provenind din straturi geologice de cele mai diferite vârste.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.