Vreţi să vă ofer o idee de afacere grozavă? Ia gândiţi-vă la un cineva care tocmai şi-a spălat frumuseţe de maşină…o lasă noaptea şi a doua zi dimineaţă o găseşte toată plină de găinaţ de pasăre! Dar, pentru o asemenea problemă, există şi soluţii! Există, de exemplu, o firmă care se numeşte Professional Bird Shit Removal (Îndepărtarea Profesională a Găinaţului de Pasăre)!
Păsările s-au înmulţit foarte mult în ultima perioadă (în special păsările din oraşe). Dar, odată cu ele, s-au înmulţit şi murdăria produsă de ele, şi aici ne referim la găinaţ. Şi cu atât mai deranjant e să-ţi găseşti maşina în parcare găinăţată. Aşa că ideea firmei Professional Bird Shit Removal nu e chiar rea. Ei susţin că au tehnicieni specializaţi în „arta” îndepărtării găinaţului de pasăre, indiferent dacă găinaţul provine de la o singură pasăre sau de la o familie mare de porumbei.
Bună afacere!











