Tony Bulandra (1881 – 1943) a fost un renumit actor român, elev al lui Constantin I. Nottara. Tony Bulandra a fost căsătorit cu Lucia Sturdza-Bulandra (1873 – 1961).
Se povesteşte că neuitatul actor Tony Bulandra, întârziind odată la un spectacol – „Othello”, în care interpreta rolul titular, s-a machiat în grabă, astfel că apăru pe scenă ca maur din cap până-n picioare, cu excepţia mâinilor, care erau de o albeaţă strălucitoare. Greşeala fu observată de îndată ce actorul ieşi pe scenă – şi până la pauză în sală nu mai conteni rumoarea. Ba unii spectatori chiar chicoteau.
Pentru a da o lecție celor ce râseseră, Tony Bulandra apăru după pauză cu aceleași mâini albe. Publicul rămase o clipă consternat: să nu fi observat actorul eroarea de machiaj? Dar nu trecură nici câteva secunde și Tony Bulandra își trase jos de pe mâinile de maur o pereche de mănuși albe…











