Săpăturile începute în anul 1961 în situl anatolian de la Catalhoyuk (Turcia), au pus în evidenţă treisprezece nivele care dovedesc locuirea constantă a zonei, în cel de al VII-lea mileniu.
Catalhoyuk a fost un oraş; această afirmaţie nu se bazează doar pe numărul mare de locuitori, ci şi pe dependenţa lor faţă de exterior. Uneltele sunt lucrate din obsidian extras de la Hasan Day, un vulcan situat la 120 de kilometri; bazaltul din care sunt făcute unele recipiente provine de la Kara Day, la 30 de kilometri de oraş. Cerealele au fost produse de ţăranii din câmpia vecină, iar carnea era adusă de la populaţiile de pe dealurile din jur.
Casele sunt din cărămizi standard, de 66 x 37 x 8 centimetri. Ansamblul oraşului este constituit din locuinţe alăturate. Nu există nici străzi şi nici porţi. Se circula pe acoperişurile terasă. în interiorul caselor, având planul dreptunghiular de şase metri pe patru, se accedea de pe acoperiş cu ajutorul unor scări. Mici curţi interioare permiteau ca lumina să pătrundă în locuinţă.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025