Proiectul Pegasus şi călătoria în timp: a fost trimis în timp, în anul 1863, avocatul Andrew Basiago?


Din 2004, avocatul din Seattle pe nume Andrew Basiago a susținut că, între 7 și 12 ani, a participat la un program secret al guvernului american legat de teleportare și călătorie în timp, ca parte al unui experiment secret DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency) numit „Proiectul Pegasus”, un precursor al Proiectului Montauk și al Experimentului Philadelphia.

Programul, care a început în anii 1970, s-a folosit de copii în experimentele sale, deoarece aceştia se puteau adapta bine la tensiunile deplasării între trecut, prezent și viitor. Fiind unul dintre acei tineri care ar fi călătorit în timp, Bosiago a susținut că ar fi vizitat Teatrul Ford de 5 sau 6 ori în noaptea asasinării președintelui american Abraham Lincoln (în 1865) și că ar fi fost fotografiat la Gettysburg în anul 1863 (vedeţi fotografia de la finalul articolului).

Basiago susține că ar fi întâlnit 8 ​​tehnologii diferite de călătorie în timp pe parcursul proiectului, majoritatea dintre ele implicând un teleporter bazat pe documentaţia descoperită în apartamentul din New York al inginerului Nikola Tesla, după moartea acestuia, în ianuarie 1943. Teleporterul constă din două brațe eliptice gri de aproximativ 2,5 metri înălțime, separate de aproximativ 3 metri, între care era difuzată o „energie radiantă”. Basiago a spus: „Energia radiantă este o formă de energie pe care Tesla a descoperit-o, care este latentă și omniprezentă în Univers și are printre proprietățile sale capacitatea de a îndoi spațiul şi timpul.”

Basiago a spus că fiecare dintre vizitele sale în trecut au fost diferite, „de parcă ne-ar trimite către realități alternative ușor diferite pe linii temporale adiacente. Pe măsură ce aceste vizite au început să se acumuleze, m-am lovit de mine însumi de două ori în timpul a două vizite diferite.” Fiind trimis înapoi în timp în aceeași locație și moment, dar din locații separate în prezent, acest lucru i-a permis lui Basiago ca „două persoane de-ale sale” să fie prezente la Teatrul Ford, în același timp, în 1865.

Afirmațiile lui Basiago sunt susținute de Alfred Webre, un avocat specializat în „exopolitică” (implicațiile politice legate de prezența extraterestră pe Pământ). Potrivit lui Webre, teleportarea și călătoria în timp există de peste 50 de ani, dar tehnologia e ţinută secretă.

Andrew Basiago a fost fotografiat in anul 1863 in Gettysburg, ca si copil?

VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu