Teorie cutremurătoare a unui cercetător: extratereştrii s-ar infiltra pe ascuns în societatea umană


În cartea „The Black Diary: M.I.B, Women in Black, Black-Eyed Children, and Dangerous Book” (adică „Jurnalul negru: Oameni în Negru, Femei în Negru, Copii cu ochi negri şi Cartea Periculoasă”), pe care o puteţi găsi pe Amazon.com, autorul (Nick Redfern) are câteva teorii interesante cu privire la „oamenii în negri” şi la „copiii cu ochi negri” ce au fost întâlniţi de mai mulţi martori de-a lungul timpului.

Iată câteva extrase şi sinteze din cartea sa:

* Copiii cu ochi negri, Oamenii în negru și Femeile în negru fac parte dintr-o categorie foarte diferită de cea a altor extratereştri. Și anume, în afară de câteva diferențe, toţi aceştia se seamănă foarte mult cu noi.

* Singurele diferenţe ar fi date de pielea ciudată, care pare a fi prea netedă și fără linii. De asemenea, toţi aceştia sunt foarte palizi.

* Cu alte cuvinte, dacă se întâmplă să-i vedeți seara (de obicei, ei apar atunci), s-ar putea să nu observați diferențe faţă de oameni.

* De aceea, se poate suspecta că extratereștrii lucrează la un program numit „infiltrare”. Acest lucru poate însemna infiltrarea noastră, a rasei umane. Și, în cele din urmă, totul are loc la nivel mondial.

* Aceştia stau lângă noi, vorbesc cu noi, iar noi, oamenii, nici nu ne dăm seama. Ceea ce înseamnă că ei fac o treabă bună prin infiltrarea rasei umane.

“Oamenii în negri” au devenit celebri peste noapte odată cu filmul SF “Men in Black” (cu Will Smith şi Tommy Lee Jones în rolurile principale). Deşi pare un concept SF, se ştie că Hollywood-ul foloseşte adesea idei din proiecte şi evenimente secrete, ţinute departe de ochii publicului.

Cât priveşte copiii cu ochi negri, cercetătorul Lynn Marzulli că ei ar reprezenta un program secret de încrucişare hibridă şi de schimbare a ADN-ului nostru. Conform domniei sale, acești copii-demon sunt rezultatul unui program secret de încrucişare între extratereştrii Nephilim din Biblie (urmașii lui Satana) și femeile umane, rezultând un hibrid, care are un corp uman şi care nu poate fi diferenţiat cu adevărat de o ființă umană, decât faptul că ochii săi sunt negri.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu