Statul Washington (SUA) are o problemă în perioada aceasta. El a fost invadat de viespea gigantică asiatică (Vespa mandarinia), o insectă ce are o lungime de peste 5 centimetri, poate produce o înțepătură dureroasă, uneori letală și vânează albinele care produc miere.
„Este o insectă șocant de mare”, a spus Todd Murray, entomolog la Washington State University. „Este un pericol pentru sănătate și, mai important, este un prădător semnificativ al albinelor”.
Oamenii de știință se pregătesc pentru apariția viespii uriaşe în această primăvară. Văzută pentru prima dată în statul Washington în decembrie 2019, viespea va începe să devină activă în aprilie anul acesta.
Nu se știe cum sau de unde a ajuns pentru prima dată viespea în America de Nord. Insectele sunt transportate frecvent în marfurile internaționale și uneori sunt transportate chiar în mod deliberat.
Viespea gigantică asiatică se găseşte în pădurile și în munții din estul și din sud-estul Asiei; ea se hrănește cu insecte mari, inclusiv cu alte viespi mai mici și cu albine. Are un cap gălbui-portocaliu, iar abdomenul prezintă dungi.
Ciclul de viață al viespilor gigantice asiatice începe din luna aprilie, când reginele ies din hibernare, se hrănesc cu seva și fructele plantelor și caută un loc unde să-şi construiască cuiburile. Odată stabilite coloniile, reginele îşi trimit celelalte viespi-muncitoare pentru a găsi mâncare și pradă.
Viespile gigantice asiatice sunt cele mai distructive la sfârșitul verii și la începutul toamnei, când sunt în căutarea unor surse de proteine pentru a crește reginele de anul viitor. Ele atacă stupii de albine, ucigând albinele adulte și devorând larvele albinelor. Înțepăturile lor sunt mari și dureroase, din cauza unei neurotoxine puternice. Înțepăturile multiple pot ucide oameni, chiar dacă aceştia nu sunt alergici la înţepături.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): news.wsu.edu
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Comentariile sunt închise.