Blestemul mormântului fără iarbă – o poveste care arată că dreptatea acţionează şi dincolo de moarte


Imagine: pexels.com (Commons Creative – free)

Undeva în jurul anului 1850, un tânăr muncitor englez, pe nume John Davies, a fost condamnat la spânzurătoare de către un tribunal galez, pentru că ar fi atacat și prădat doi călători, pe drumul din apropiere de Montgomery. Davies a protestat tot timpul, susținând că, dimpotrivă, cei doi au încercat să-l atace și să-i fure banii, apoi l-au dus în oraș acuzându-l de furt. Pentru că ei erau doi, mărturia lor a atârnat mai greu în decizia tribunalului, chiar dacă cei doi nu se bucurau, totuși, de cea mai bună reputație în ținut.

Urcând pe eșafod, Davies a mai protestat pentru ultima oară, de data aceasta într-o manieră originală, spunând: „Sunt nevinovat și mor rugându-mă la Dumnezeu să-mi probeze într-un fel nevinovăția, și de aceea, fie ca pe mormântul meu să nu crească niciodată iarbă!”

După ce a fost spânzurat, englezul a fost îngropat în micuțul cimitir din Montgomery. Foarte curând, s-a remarcat că mormântul său era diferit de celelalte, căci, într-adevăr nu era acoperit de vegetație. Mormântul lui John Davies nu era decât un patrulater gol.

Bineînțeles că vestea s-a răspândit în ținut și în scurt timp la mormântul lui a început un adevărat pelerinaj. Agasată, municipalitatea a acoperit mormântul cu gazon. În scurt timp acesta s-a îngălbenit și s-a uscat. S-a adus pământ îngrășat, din grădinile oamenilor, pe care s-a semănat din nou gazon. În zadar! Pământul devenea sterp. Nici cea mai mică buruiană nu creștea pe el.

Către sfârșitul secolului al XIX-lea, la mai bine de 30 de ani de la moartea lui Davies, pentru a se permite lărgirea unui drum și construirea altuia, tot cimitirul a fost mutat și refăcut. Mai mult decât atât, pentru a se egaliza nivelul, a fost adus pământ nou într-un strat de 60 de centimetri. Aleile au fost din nou trasate și, grație îngrijitorilor cimitirului care au semănat iarbă, în câteva săptămâni, întreaga zonă a fost acoperită de un gazon verde și frumos. Cu o singură excepție! Mormântul lui John Davies a rămas în continuare un dreptunghi de pământ negru pe care nu crește nimic…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.