Sonda spaţială Voyager 2 va intra în spaţiul interstelar. Va detecta şi ea „unda de energie cosmică” care ar putea ajunge pe Terra?


Sonda spaţială NASA Voyager 2, aflată în prezent într-o călătorie spre spațiul interstelar, a detectat o creștere a razelor cosmice care provin din afara sistemului nostru solar.

Lansată în 1977, Voyager 2 se află la circa 11,8 miliarde de kilometri distanţă faţă de Pământ, adică la peste 118 ori distanța de la Pământ la Soare. Începând cu anul 2007, sonda spaţială a călătorit prin stratul cel mai exterior al heliosferei, zona vastă din jurul Soarelui și a planetelor, dominată de material solar și de câmpuri magnetice.

Oamenii de ştiinţă au urmărit atunci când sonda spaţială ajunge la graniţa exterioară a heliosferei, cunoscută sub numele de heliopauză. Odată ce Voyager 2 iese din heliosferă, va deveni cel de-al doilea obiect spaţial artificial, după Voyager 1, care intră în spațiul interstelar.

De la sfârşitul lunii august 2018, instrumentul „Cosmic Ray Subsystem” de pe Voyager 2 a măsurat o creştere de aproximativ 5% a ratei de raze cosmice care lovesc sonda spaţială, comparativ cu începutul lunii august. Instrumentul de detectare a particulelor de energie joasă a sondei a detectat, de asemenea, o creștere a razelor cosmice de înaltă energie.

Razele cosmice sunt particule în mișcare rapidă care provin din afara sistemului solar. Unele dintre aceste raze cosmice sunt blocate de heliosferă, astfel încât specialiştii NASA se așteaptă ca Voyager 2 să măsoare o creștere a ratei de raze cosmice pe măsură ce sonda se apropie și trece peste limita heliosferei.

În 2014, a existat o discuţie conspiraţionistă despre un secret NASA, descoperit de cineva, conform căruia sonda spaţială Voyager 1 ar fi detectat o „undă de energie cosmică”, care, dacă ar ajunge pe Pământ, ar putea „actualiza” ADN-ul oamenilor.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.