Dacă bei vin cu mirodenii, îţi vin idei funebre şi vezi fantome


hoffmannErnst Theodor Amadeus Hoffmann (1776-1822) a fost un scriitor şi pictor german cunoscut. Obişnuia să bea mult vin. Afirma că, din când în când, un pahar cu vin este de preferat pentru a putea contempla lupta dintre salamandre şi gnomi. Nu a omis să mai noteze: după ce bei vin cu mirodenii, îţi vin idei funebre şi vezi fantome.

Auzea culorile, simţea parfumurile şi vedea sunetele. Parfumul de năsturaşi roşu-închis acţiona asupra lui cu o forţă magică extraordinară şi auzea sunetele unui cor când mai slabe, când mai puternice. Într-o zi, pe când avea febră, pe infirmierii ce-l supravegheau i-a luat drept instrumente muzicale: flautul era un prieten ce vorbea cu voce joasă şi languroasă, basul un altul…

În unele zile, credea că răspândeşte în obscuritate o lumină fosforescentă. Odată, într-un salon perfect iluminat şi plin de lume, a zărit un gnom ţâşnind din parchet. Singur, pe când şedea la masa sa de lucru, se simţea înconjurat de fantome şi feţe ameninţătoare. Poveştile fantastice se ţeseau în jurul său cu atâta realism că îl cuprindea spaima şi îşi trezea soţia. Îi era teamă să nu înnebunească şi considera că fiecare povestire pe care o scrie este un fel de spovedanie, o sângerare a creierului său bolnav.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.