Primul contact? Femeia care a pretins în 1894 că a vorbit cu extratereştrii şi a vizitat planeta Marte


Există o mulţime de legende şi poveşti care vorbesc despre posibilele contacte ale extratereştrilor cu oamenii. Dar una dintre aceste poveşti e mai bizară şi are o vechime de peste un secol.

Astfel, Helene Smith, din Martigny (Elveția) a pretins că a avut un prim contact cu extratereştrii, în timp ce avea 33 de ani, în anul 1894. Începând din acel an, timp de 5 ani (deci până în 1899), Helene pretinde că a comunicat cu extratereştrii şi chiar a vizitat planeta Marte, cu ajutorul acestora.

Ideea că extratereştrii există şi în alte lumi datează încă din secolul al IV-lea î.Hr. Până în anii 1750, cei mai educați oameni din Europa credeau în existenţa extratereştrilor și, până în secolul al XIX-lea, mulți oameni credeau că există o viață inteligentă pe Marte, Venus și Lună.

În schimb, doamna Smith, care a pretins că a fost şi medium (dar şi reîncarnarea unei prinţese hinduse şi a reginei Marie Antoinette), a fost unul dintre primii oameni care au afirmat că au avut contact cu extratereştrii. Doamna Smith chiar a desenat ființele pe care ea pretinde că le-a cunoscut și peisajele extraterestre pe care le-a vizitat.

Doamna Smith obișnuia să scrie pe hârtie presupusa vorbire marțiană, pe care o traducea în franceză, sub forma unei scrieri automate. Ea a fost studiată de Theodore Flournoy, profesor de psihologie la Universitatea din Geneva, care a publicat în anul 1899 cartea „Des Indes à la Planete Mars” („Din India către planeta Marte”).

Psihologii Leonard Zusne și Warren Jones, care au studiat mai târziu cazul, au concluzionat: „Flournoy a fost capabil să arate că limba marțiană era o fabulaţie inventată. Chiar dacă ea suna extrem de bizară, analiza frecvenței cuvintelor și examinarea sintaxei l-au convins pe Flournoy că limba avea toate caracteristicile structurale de bază a limbii franceze, limba maternă a lui Helene Smith”.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): express.co.uk

 


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.