Moon, secta creată de un fost agent CIA care se credea Mesia


moonSun Myung Moon s-a născut în 1920 în Coreea, pe vremea aceea ocupată de japonezi, într-o familie de agricultori protestanţi. Va studia în Japonia şi va ajunge inginer electronist. La vârsta de 16 ani „aude vocea lui Dumnezeu” care îi încredinţează misiunea de a reunifica toate religiile, de a instaura împărăţia lui Dumnezeu pe pământ după ce îi va fi condus pe cei buni spre victoria împotriva răului încarnat de comunismul ateu. În acest scop fondează, în 1951, Biserica Unificării.

Face de mai multe ori închisoare. O dată pentru „infracţiune la adresa ordinii sociale”. Apoi cinci ani de detenţie pentru adulter. Şi-a abandonat soţia, ca urmare a unei revelaţii divine, pentru a se căsători cu una din adeptele sale. Va avea, succesiv, patru soţii, ultima fiind „noua Evă”, „mamă a universului”. Avea să mai fie închis o dată în 1986, în Statele Unite, pentru fraudă fiscală.

În învăţătura noului profet, Isus Cristos nu este Dumnezeu. Cristos a dat faliment, a fost învins de Satana. A murit prematur, răstignit, ceea ce nu i-a permis să aibă o soţie, să întemeieze o familie din care să se dezvolte un trib, o naţiune care să instaureze împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Îi revine lui, reverendului Moon, care a întemeiat o familie perfectă, model pentru toate familiile, misiunea de a fi un alt Mesia, de data aceasta triumfător. El cu discipolii săi luptă împotriva lui Satana.

Un loc aparte în acest plan al lui Dumnezeu îl au Statele Unite, ca naţiune sfântă, aleasă pentru a garanta libertatea în lume în faţa ameninţării totalitare şi, în special, pentru a duce la bun sfârşit reunificarea Coreii – cel de al treilea Israel, noul pământ al făgăduinţei –, după victoria asupra comunismului.

Secta e implicată puternic în lumea politică, financiară. A creat un imperiu financiar uriaş, la scară mondială, cu o reţea puternică de uzine, în special de armament, hoteluri, restaurante, imobile, terenuri.

Noul mesia coreean, fost spion al CIA, instalat într-un mic castel cu 55 de camere în America, nu face un secret din uriaşa sa avere personală. Un cântec al sectei spune: „Mesia trebuie să fie cel mai bogat. Atâta vreme cât nu stăpâneşte lumea materială, nici el nici Dumnezeu nu pot fi fericiţi”.

Recrutările se fac în primul rând printre adolescenţi şi tineri labili. La intrarea în sectă tinerii trebuie să predea tot ce posedă şi tot câştigul pentru munca prestată se varsă în visteria organizaţiei. În fiecare dimineaţă credincioşii se înclină în faţa tabloului lui Moon, spunând: „Noi vrem să-ţi aducem cât mai mulţi bani cu putinţă pentru ca tu să poţi unifica lumea”.

Tinerii trebuie să-şi părăsească familia pentru a putea să intre în sectă. Odată intraţi, e practic imposibil să mai iasă. Ascultarea e totală. Însuşi Moon hotărăşte cine cu cine trebuie să se căsătorească. Căsătoriile sunt colective – uneori sute de cupluri dintr-o dată –, şi este însuşi Moon cel care le oficiază, îmbrăcat în veşminte de mare preot.

Dramele suferite de familiile care îşi pierd, practic, copiii sunt numeroase. Nu numai pentru metodele de îndoctrinare, de spălare de creier, de condiţionare psihică, ci şi pentru fraudele fiscale şi afacerile murdare în care este implicată, secta este interzisă în unele ţări ca Israel şi Austria.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu