Semnele posesiunii diabolice

29.143 vizualizari

exorcizarePosesiunea diabolică constă în exercitarea unei influenţe parţiale sau totale a diavolului asupra persoanei umane, aşa încât aceasta devine incapabilă să îşi stăpânească acţiunile. Această influenţă demonică se manifestă în mai multe grade cu gravitate crescândă, după intensitatea fenomenelor şi locul de manifestare:

1. Infestaţia diabolică: acţiunea prin care demonii cauzează tulburări fizice, externe, care se pot constata sensibil, întâlnite şi în viaţa unor sfinţi, precum şi fenomene fizice ca stricăciuni locale cauzate caselor, obiectelor sau animalelor, zgomote ciudate fără o cauzalitate vizibilă, fenomene luminoase, levitaţia corpurilor.

2. Obsesia diabolică: intensificarea presiunilor ispitei, stare de anxietate, disperare inexplicabilă, tendinţă de izolare şi însingurare, gândul presant de sinucidere şi chiar încercarea faptică;

3. Opresiunea diabolică: intensificarea insuportabilă a obsesiilor însoţită de vexaţii diavoleşti ca, boli, tulburări care produc pierderea cunoştinţei, impuls nestăvilit de a pronunţa cuvinte de batjocură, pline de mânie şi ură împotriva lui Dumnezeu, a Fecioarei şi a sfinţilor, impulsuri spre profanarea lucrurilor sfinte, toate acestea manifestându-se ca luptă interioară violentă.

4. Posesiunea diabolică: luarea în posesie de către demon a corpului unui om, determinându-l să vorbească şi să acţioneze cum vrea; este cazul în care influenţa diavolească se manifestă cel mai adânc, cu efecte devastatoare în viaţa individului.

5. Subjugarea diabolică: destul de rar întâlnită şi nestudiată îndeajuns, prin care un om ajunge să coopereze voluntar cu diavolul chiar în urma unui „pact” – cum se povesteşte despre vrăjitoarele Evului Mediu – sau prin adoraţie satanică, aşa cum apare în satanism.

Fenomenul posesiunii diabolice este însoţit de semne fizice, intelectuale şi afective, pe care le redăm în cele ce urmează.

A. Semne fizice
Prima şi cea mai semnificativă schimbare în cel posedat este mimica feţei ce devine de nerecunoscut, grimasele schimbându-i înfăţişarea ca şi cum faţa umană ar fi substituită de chipul diavolului. Trăsăturile exprimă mânie, ură, batjocură şi insultă. Uneori acestea sunt însoţite de balonare peste măsură a pântecelui sau de retragerea exagerată a acestuia spre interior. Deseori posedatul are spasme însoţite de degradarea bunei funcţionări a organismului. Apar şi fenomene ca: schimbarea culorii pielii, greaţa, vărsăturile, aerofagia (înghiţirea aerului), aerocolia (acumularea aerului în colon), limbă murdară, mirosul urât al respiraţiei şi borborigmele (rostirea unor cuvinte neinteligibile). Omul simte mişcările naturale ale organelor propriului corp cu o acuitate înnebunitoare, ceea ce, într-o stare normală nu ar avea  loc. Pot apărea iritaţii ale pielii şi ale mucoaselor. Cel în cauză manifestă simptome de zoofobie, acuzând senzaţia dezgustătoare a prezenţei unui animal în abdomen, care se mişcă, îl ciupeşte, îl muşcă din interior sau îl arde, fapt care constituie o adevărată tortură. Toate aceste manifestări mai pot fi însoţite de vertij, dureri de cap sau de coloană, crampe violente precum şi tensiuni în diferite părţi ale organismului, percepute de cel în cauză ca pătrundere sau ieşire a diavolului din corpul său.

Vocea celui posedat se schimbă, timbrul obişnuit devenind foarte grav, batjocoritor, ameninţător. Persoana face propuneri erotice sau scatologice fără nici o cenzură. Apar fenomene ca scrierea automată, a cărei grafologie denotă o violentă stare de dezordine interioară, aspect care diferenţiază fenomenul acesta la posedaţi de cel mediumic.Toţi cei posedaţi manifestă trăsături ce caracterizează cu deosebire acest fenomen: fie sunt mânaţi de o impulsivitate agresivă, fie se inhibă ajungând la imposibilitatea comunicării, proferă insulte, ameninţări, blasfemii. Membrele corpului acţionează fără control. Au obiceiul de apărea şi a dispărea brusc, imprevizibil.

Noua personalitate, demonomorfă, posedă o afectivitate marcată de reacţii agresive faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Cel posedat, în cele mai multe cazuri este conştient de ceea ce i se întâmplă, simţindu-se parcă desprins de sine însuşi şi manipulat de o forţă ce-l terorizează şi care-i produce o suferinţă insuportabilă.

Un fenomen ce revine în istoriile demonizaţilor este o răceală glacială care invadează camera unde sunt aceştia. Uneori, îşi simt craniul cuprins de mâini reci sau simt un curent rece care începe să sufle brusc. În multe cazuri de posesiune se manifestă frigiditatea, iar în paralel cu aceasta insensibilitatea la durere, subiectul putând fi ars sau ciupit fără a reacţiona dureros.

B. Semne intelectuale
Manualele de exorcism, în special Rituale romanum, menţionează fenomene de cunoaştere ca facultatea de a citi gândurile sau cunoaşterea şi vorbirea unor limbi neînvăţate de cel posedat. Acestea sunt fenomene numite preternaturale, numite în ştiinţa actuală paranormale care se întâlnesc rar în natură şi dacă sunt prezente confirmă suspiciunea de posedare. Deseori, demonizaţii fac comentarii răutăcioase referitoare la greşelile şi păcatele celor din asistenţă, producând o puternică impresie asupra acesteia. În unele cazuri, diavolul din cel posedat se erijează în profet, care se dovedeşte a fi fals întrucât Satana este minciuna personificată.

C. Semne afective
Acestea sunt mai puţin cunoscute dar nu mai puţin importante, cu atât mai mult cu cât aici este locul de interferenţă între posesiune şi boală. Cei posedaţi sunt bântuiţi de obsesii înfiorătoare, care se fixează cu o încăpăţânare invincibilă. Una dintre cele mai crude astfel de obsesii este aceea de inferioritate şi singurătate morală. Aceasta ca şi alte semne de acest fel nu indică imediat prezenţa diavolului în cel în cauză, ci se pot constitui mai ales ca teren favorabil posesiunii. Sentimentul de singurătate apare foarte frecvent la văduve, la domnişoarele bătrâne, oamenii fără cămin, la persoanele consacrate care au intrat în viaţa mănăstirească în urma unor decepţii şi nu din vocaţie; toate aceste persoane sunt teren propice acţiunii de posedare.

Autoculpabilizarea şi remuşcările exagerate pot transforma persoanele în victime ale diavolului. Obsesia vinovăţiei se poate instala şi în lipsa oricărei fapte reprobabile, devenind atât de persistentă încât invadează în totalitate psihismul, ceea ce denotă o suferinţă profundă a zonei inconştientului. Obsesia autoînvinovăţirii devine ea însăşi agent al căderii în păcat extenuând sufletul şi deposedându-l de capacitatea de rezistenţă la rău.

Caracteristică pentru stările demonizate sau de predemonizare este atingerea, cu o rapiditate uluitoare, a unor stări extreme: omul poate simţi o pace profundă pentru ca în momentul următor să devină de o violenţă dementă; aceste treceri rapide de la o extremă la alta sunt comune cu manifestările maniaco-depresivilor. După cum am mai amintit, boala nu exclude influenţa diavolească aşa cum starea de posesiune diabolică nu exclude alterarea psihosomatică a individului. Un aspect de temut al posesiunii diabolice este acela că, în unele cazuri, deşi prezenţa străină îi repugnă subiectului, în momentul când pierde controlul, comportamentul său degenerând în atitudini contrare convingerilor proprii, acesta simte totuşi un fel de plăcere faţă de agitaţia şi extraordinarul pe care diavolul îl împlineşte în interior. Demonul ştie să se folosească de frustrările secrete ale omului, pentru a-i câştiga acceptul şi a se complace în ceea ce i se întâmplă; acest fapt îi agravează starea făcând eliberarea imposibilă.