La apariţia celebrei cărţi „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell, criticii americani au considerat-o foarte slabă! Halal „specialişti”…
Când a apărut romanul Margaretei Mitchell, Pe aripile vântului (Gone with the wind) (2 volume, 1.037 pagini, 1936), care i-a adus celebritatea mondială, criticii americani l-au socotit mediocru – cel mai slab din acel an. Ceea ce nu l-a împiedicat să obţină în acelaşi an cel mai categoric succes de public – succes justificat de’una din cele mai dramatice evocări ale războiului de secesiune al statelor americane din Sud şi Nord, acestea din urmă luptând pentru desfiinţarea sclaviei negrilor practicată în Sud.
Cartea a fost folosită de „Metro-Goldwyn-Mayer” pentru realizarea unui film la fel de celebru, în care au jucat actorii Vivian Leigh (care a interpretat pe Scarlett O’Hara, seducătoarea eroină lipsită însă de tandreţe) şi Clark Gable, interpretul lui Rhett Butler.
Şi acum, o mică glumă pe seama acestei cărţi:
– Cartea ta este minunată, i-a spus, referindu-se la romanul Pe aripile vântului, o bună prietenă a scriitoarei Margaret Mitchell. De fapt, cine a scris-o pentru tine?
– Mă bucură foarte mult că ţi-a plăcut, i-a răspuns aceasta. Dar, de fapt, cine a citit-o pentru tine?
DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.
Când a apărut romanul Margaretei Mitchell, Pe aripile vântului (Gone with the wind) (2 volume, 1.037 pagini, 1936), care i-a adus celebritatea mondială, criticii americani l-au socotit mediocru – cel mai slab din acel an. Ceea ce nu l-a împiedicat să obţină în acelaşi an cel mai categoric succes de public – succes justificat de’una din cele mai dramatice evocări ale războiului de secesiune al statelor americane din Sud şi Nord, acestea din urmă luptând pentru desfiinţarea sclaviei negrilor practicată în Sud.
