Fantoma de la Rondul Gară din Iaşi (1976)…mă ajută cineva s-o identific?


Apasati CLICK pe imagine pentru marire
Apasati CLICK pe imagine pentru marire

Mă uitam azi prin arhiva cu poze despre vechiul Iaşi (sunt pasionat de oraşul meu natal) şi am găsit o poză intitulată „Iaşi, 1976, Rond Gară”. Cu toate că văzusem poza şi înainte de câteva ori, totuşi abia astăzi am constatat ceva ciudat la ea. Priviţi-o cu atenţie, cu foarte multă atenţie (faceţi click pe poză, pentru a o vedea la dimensiunea integrală).

Uitaţi-vă în partea ei dreaptă, jos. Apare conturul unui chip cu plete (greu de dat seama dacă e femeie sau bărbat) şi o îmbrăcăminte până la nivelul abdomenului. Chipul se pare că priveşte de sus, undeva în lateral stânga sa, în jos.

Dar, privind-o din acelaşi unghi, mi-am dat seama că ar putea fi figura unui militar, care priveşte de la dreapta la stânga, cu un halou negru în jurul capului şi care poartă o bonetă militară pe cap şi o uniformă preponderent albă în faţă. Oricare din soluţii ar fi, e un chip fantomatic…

Desigur, s-ar putea ca imaginaţia să-mi joace anumite feste. Aşa că, am nevoie de ajutorul vostru pentru a-mi spune ce reprezintă de fapt formaţiunea ciudată din dreapta jos a imaginii.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.