La doar 6 ani, Shruti Pandey este cea mai tânără antrenoare de yoga din lume, anunţă cotidianul britanic Daily Mail. Fetiţa-minune îi antrenează de vreo 2 ani pe adulţii ce practică yoga într-un ashram din nordul Indiei. Fetiţa a fost învăţată să practice yoga de către Hari Chetan, de 67 de ani, care deţine un ashram de 35 de ani.
Shruti îşi începe lecţiile în fiecare dimineaţă, la ora 5:30, fiind îmbrăcată cu doar nişte pantaloni albi şi un tricou roşu. Printre studenţii săi (în număr de 30) se numără oameni de afaceri, profesori, casnice sau pensionari. Fetiţa a declarat jurnaliştilor că se simte foarte bine când oamenii îi urmează instrucţiunile, simţindu-se ca o adevărată antrenoare.
Ea a devenit interesată de yoga atunci când a văzut-o pe fratele ei că practica yoga. Fratele său, pe nume Harsh Kumar, acum în vârstă de 11 ani, a intrat în Cartea Recordurilor, căci la vârsta de 5 ani a învăţat toate cele 84 de poziţii de yoga.
Bunicul fetiţei crede că aceasta este un miracol: „Ea învaţă foarte repede şi este o perfecţionistă. Ea prinde tehnicile din mers şi, faţă de alţi copii de vârsta ei, ea nu se plictiseşte cu ceva care cere atât de multă răbdare, cum este yoga. După doar 6 luni de practică, ea a surprins pe toţi prin faptul că execută cele mai grele poziţii cu uşurinţă şi perfecţiune. E atât de naturală!”
P.S. O asemenea ştire îmi confirmă încă o dată că reîncarnarea nu e doar un mit. În mod clar, în viaţa anterioară, această fetiţă a fost un mare maestru yogin.











