Un episod prezent în „Cartea lui Shi Zing (Cartea Odelor)” (aproximativ 2500 î.Ch.) e un exemplu în ce priveşte faptul că astronomii din timpurile străvechi erau constrânşi să se dovedească experţi şi sârguincioşi.
Pe durata domniei împăratului chinez Yao (cu 2500 ani î.Ch.), cei doi astronomi oficiali Hi şi Ho căpătaseră prostul obicei de a bea prea mult vin din orez şi au omis astfel să anunţe o viitoare eclipsă. Legea privind însărcinările lor era clară: „Dacă o eclipsă se produce ÎNAINTEA momentului prevăzut, astronomii erau pedepsiţi, pe loc, cu moartea. Iar dacă fenomenul survenea DUPĂ data indicată, trebuia să fie spânzuraţi fără întârziere”.
Povestea s-a sfârşit deci trist. Neglijenţi contemplatori de aştri, Hi şi Ho au fost expediaţi spre stele!
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025