
Fizicianul Thomas Campbell a făcut afirmația tulburătoare din titlul acestui articol în timpul interviului său din 16 noiembrie 2026 cu Danny Jones. El susține că atunci când o persoană moare sau trece printr-o experiență din apropierea morţii, figurile rudelor decedate care o întâmpină sunt proiecții temporare create de „Sistemul Mai Mare al Conștiinței” (LCS), nu conștiințele individuale reale ale acelor persoane: „Nu sunt chiar rudele tale decedate. Reprezintă doar sistemul conștient mai amplu, care se joacă de-a rudele tale decedate, ca să te ajute să te relaxezi și să te eliberezi”.
Potrivit lui Campbell, tranziția după moarte poate fi confuză sau înspăimântătoare pentru o conștiință obișnuită cu lumea fizică. Sistemul folosește chipuri, voci și haine familiare (cum ar fi mama, bunicii sau un prieten apropiat) pentru a ajuta persoana să se relaxeze, să se simtă în siguranță și să renunțe la atașamentul față de viața terestră.
Conform domniei sale, fiecare om este o „unitate individualizată de conștiință”. După moarte, acea unitate își continuă propria evoluție și este cel mai probabil ocupată cu alte experiențe sau alte „încarnări” (alte fluxuri de date), neavând timp să aștepte la „poartă” decenii la rând.
Campbell explică faptul că sistemul păstrează o bază de date completă cu amintirile, personalitatea și comportamentul fiecărui avatar uman care a trăit vreodată. Atunci când este necesar (la moarte), sistemul accesează acel set de date și generează o simulare interactivă foarte convingătoare a persoanei respective. Aceste întâlniri sunt doar o etapă scurtă de acomodare. Odată ce conștiința s-a liniștit și a înțeles că viața fizică s-a încheiat, iluzia dispare, iar conștiința își continuă procesul de evaluare și pregătire pentru următoarea experiență.