Un scafandru din Australia s-a luptat timp de 50 de minute cu două caracatiţe gigant. Cum s-a terminat totul?
Iată ce putem citi în presa vremii de acum 100 de ani…
* Dl. Herbert Perkins era un mare amator de sporturi din Australia. Domnia sa plecase într-o zi, împreună cu mai mulţi prieteni, pe o corabie, la pescuit, în împrejurimile orașului Sidney. Debarcând din corabie, au luat-o pe jos în lungul coastei mării care este plină de stânci prăpăstioase.
* La un moment dat, Herbert se găsi în fața unei grote săpate în stâncă şi care-i atrase atenţia. Lăsă pe tovarăşii săi să-şi continue plimbarea, iar dumnealui se descalţă şi intră cu picioarele în apa de la intrarea grotei spre a o examina.
* „Vă imaginaţi mirarea mea” – povesti Herbert Perkins – „când m-am văzut în faţa unei mari caracatiţe ce-şi îndrepta braţele spre mine. De frică, mi-am pierdut echilibrul şi am călcat cu un picior mai jos în apă. Caracatiţa şi-a înfăşurat repede un braţ, în jurul piciorului meu stâng. Când eu am făcut sforţări spre a mă elibera, alte două braţe au ieşit la suprafaţă şi s-au încolăcit peste primul”.
* Perkins continuă povestea: „Din când în când monstrul a ieşit deasupra apei şi m-a privit cu ochii săi negri, în timp ce nivelul apei creştea, căci era ora fluxului. Am constatat cu groază că piciorul drept mi-a fost prins de braţele altei caracatiţe, tot atât de mare ca şi cealaltă. Mă ţineam cu putere de colţul stâncii, şi, gândindu-mă că voi muri de o moarte aşa de stupidă, am început să ţip şi să urlu pentru a le speria”.
* Nu cred că există alt animal cu o privire mai diabolică decât caracatiţa. Trecuse 50 de minute şi nimic nu se schimbase în poziţia mea, numai că aveam apa până la genunchi. Am pierdut orice speranţă de scăpare, când am văzut o altă caracatiţă gigantică, cu braţele de vreo 1,50 metri lungime, care se îndrepta spre mine. Din fericire, tovarăşii mei, care auziseră strigătele mele disperate, au venit cu lăncile ce le aveau în corabie şi le înfipseră între ochii monştrilor. Caracatiţele mi-au lăsat atunci picioarele şi s-au încolăcit în jurul lăncilor. Ţinându-le în respect cu lăncile, am ieşit din grotă.
* M-am dus să mă încălzesc la soare, pe nisip, căci picioarele mi-au îngheţat, iar pulpele îmi erau acoperite cu pete roze, rotunde, lăsate de ventuzele caracatiţelor”.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Iată ce putem citi în presa vremii de acum 100 de ani…
