O poveste extraordinară povestită de specialistul în paranormal Ion Ţugui: apariţia unui miel negru, în timpul celui de-al doilea război mondial

Iată un caz extraordinar redat de scriitorul şi specialistul în paranormal Ion Ţugui în cartea sa „Vise, viziuni, profeţii şi premoniţii”:

* Aveam 6 ani. Era în toiul celui de-al doilea război mondial. O iarnă geroasă făcuse în ferestrele odăii în care dormeam, împreună cu fraţii şi surorile mai mici, desene florale miraculoase, de o simetrie şi ingeniozitate ce respingeau parcă anonimatul. Părinţii dormeau în aceeaşi odaie, gerul fiind puternic, nu făceau focul decât într-una singură, ca să economisească lemnele de foc.

* Tatăl meu venise acasă într-o permisie de câteva zile; fusese concentrat şi având mulţi copii, nu-l trimiseseră pe front. Era sâmbătă spre duminică. Noi, copiii, ne culcaserăm devreme, ca să ne încălzim un aşternut; afară erau -20 de grade. Ţin minte că adormisem repede şi că era înainte de miezul nopţii. Copil fiind, mai ştiu că aveam un somn profund, complet. Niciodată nu mă trezeam de-a lungul nopţii. Dar în acea noapte da sâmbătă spre duminică m-am trezit ca şi cum îmi împlinisem somnul. Deschisesem ochii şi aveam o stare calmă, eram liniştit, mă miram eu însumi de ce oare m-am trezit?

* La un moment dat aud paşi în odaie, ritmici, ciudaţi. Se repetau între ferestrele cu flori de gheaţă şi plita caldă care se afla în dreptul patului în care dormeam noi, copiii. Mai spre mijlocul odăii mari, era patul părinţilor. Toţi din jurul meu dormeau. M-am înălţat în capul oaselor ca să văd în lumina albă ce invada odaia prin desenul ferestrelor, cine se trezise, cine alerga pe podea. Am stat puţin concentrat, ca să disting pe cineva. Nici cea mai mică stare de teamă. O linişte curată mă ţinea în poziţia aceea curioasă, de copil, care doreşte să lămurească ceva.

* Şi nu mică mi-a fost uimirea când am văzut cum între ferestre şi plită, pe distanţa de aproximativ 4 metri de spaţiu liber, alerga jucându-se, un splendid miel negru, cu perii cârlionţaţi, cu ochişorii sticlind ca două scântei apoase în semiobscuritatea odăii. Era obiceiul în casa părinţilor mei, ca în vremea fătatului oilor, mieii mai fragili să fie aduşi în casă pentru câteva zile. Dar în acel moment nu fătase încă nicio oaie, nu se adusese de cu seară niciun animal în casă.

* Mi-am înălţat perna sub ceafă, la fel da calm şi da liniştit. În continuare, jocul mielului negru mă distra teribil. Obişnuindu-mi ochii cu lumina umbrită de noapte a odăii, am reuşit să văd mielul cu o claritate incredibilă. Mă uitam la botişorul lui, la urechile arcuite, drepte alteori, la salturile prin odaie. Pornea din dreptul ferestrelor, alerga tropăind ca mieii, în patru picioruşe şi, când ajungea în marginea plitei, îşi suia copilele din faţă pe prichiciul de lemn şi îşi lua avânt ca să ajungă din nou în dreptul ferestrelor. Ciudat mi se părea că mielul în joaca lui făcea zgomot, dar nimeni din odaie nu se trezea ca să vadă ce vedeam eu.

* După vreo 5 minute de contemplare uimită, m-am ridicat mai bine din așternut, cu gândul să-l strig pe tatăl meu. Dar am renunțat. Am început să-l zgâlţâi pe fratele meu lângă care dormeam, dar nu s-a trezit din somn. În cele din urmă, fără să fi trezit pe cineva, am auzit tusea tatălui meu; răcise în cazarma din Rădăuţi. Dar nici tusea n-a alungat din odaie mielul; el continua să se zbenguiască. Iar eu continuam să mă uit la el cu un fel de dragoste ireală. Aş fi vrut să cobor din pat, să-l iau în braţe, să-l ţin. N-am făcut-o. Din cauza tusei, tata se trezise şi se ridicase pe şezut în marginea patului. În aceeaşi clipă, mielul a dispărut, parcă înghiţit de podeaua odăii. Tata a stat puţin, treaz fiind, în marginea patului şi s-a întins din nou, după care a adormit. La fel am făcut şi eu. Am adormit în secundele următoare.

* Trezindu-mă dimineaţa, m-am uitat pe podea să dau de urmele copitelor mielului. Nu era nicio urmă. Însă imaginea jocului, a mielului, a zbenguielii, nu o puteam uita. Îl vedeam încă şi nu-mi puteam explica prin ce miracol şi de unde apăruse el în odaie.

Cazul descris mai sus poate să fie încadrat în marea categorie a fenomenelor paranormale a „apariţiilor”. Apariţia reprezintă o experienţă vizuală spontană, în care este observată o persoană, un animal – ceea ce face, de altfel, obiectul descrierii de mai sus – un obiect, etc. care, în realitate, nu se află în domeniul senzorial al observatorului. Denumirea de „apariţie” a fost dată de Delanne (1911) şi mai ales de Tyrrell (1942) şi provine din cuvântul filozofic ce defineşte un lucru, nu neapărat în starea sa reală, ci aşa cum este perceput.

VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025