Vrăjitoare, sirene, porci albaştri şi pitici decapitaţi în Quebec


fantome40Quebec, mare oraş din Canada…Metropola canadiană este populată cu o mulţime de spirite, fantome şi alte creaturi fantastice.

Sirenele, vrăjitoarele, porcii albaştri, elfii, piticii decapitaţi, toate aceste fiinţe fantastice trăiesc şi acum, în mileniul III, în Quebec şi în împrejurimi. „Am găsit 50-60 astfel de creaturi. Mai mult, şi toate lacurile din zonă sunt populate cu monştri marini. Există şi foarte multe întâmplări cu fantome aici”, afirmă scriitorul Bryan Perro, citat de cotidianul „Le Journal de Quebec”.

Războaiele fantomelor

Câmpiile lui Abraham sunt cele mai bogate în mistere, după cum pretind locuitorii din zonă. Teatru de bătălii sângeroase, de execuţii în masă şi al altor grozăvii, aceste câmpii erau şi locul în care se ţineau slujbe demonice.

„Erau celebrate în serile de sâmbătă, în apropierea Capului Diamant, în perioada cu lună plină. Oamenii spun că auzeau lupi urlând şi alte zgomote lugubre”, spune Marie Cantin, de la Comisia naţională a câmpurilor de luptă. „Cel puţin, fantomele din vechea închisoare a Quebecului sunt chiar foarte bine-cunoscute, în momentul de faţă. Actualmente muzeu, vizitatorii fostului lăcaş medieval de detenţie au fost martorii mai multor întâmplări misterioase”, mai adaugă oficialul comisiei respective.

Spirit preferat

Laurie Thatcher, proprietara unei agenţii turistice specializate în vizitarea locurilor bântuite, vine cu precizări. „Întâmplările cu fantome sunt mai dese decât vă gândiţi! Dar oamenii nu vorbesc, de teamă că ar fi crezuţi nebuni. Cel puţin o dată pe lună, câte un vizitator ne poveşteşte despre un eveniment paranormal”.

Ea are şi un spectru „de suflet”. „Este spiritul lui David McLane, un american care a fost executat pentru trădare, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, deşi nu au fost dovezi concrete ale vinovăţiei sale. Mai multe persoane cu capacităţi paranormale, care au remarcat fantoma lui David, l-au descris identic: un bărbat purtând un tricorn, stând drept în faţa porţilor de la intrarea în Muzeul Civilizaţiilor, locul în care a fost executat acum mai bine de 200 de ani”, spune Laurie.

Locuitorii din Quebec, mari amatori de paranormal

Scriitorul Bryan Perro a remacat că populaţia din această regiune canadiană este avidă de poveşti şi întâmplări cu spirite. „E arhetipul vieţii de după moarte. Fantomele ne dau imaginea pe re nităţii, care vine astfel să ne calmeze în faţa temerilor pe care le avem în faţa morţii”, spune Perro. Autor a două cărţi despre fenomenele paranormale, scriitorul canadian consideră că tradiţia de transmitere pe cale orală a acestor legende nu mai găseşte urechi care să aibă răbdarea să asculte şi de aceea le-a pus pe hârtie.

„Dacă nu mai auzim legende, ele vor fi uitate. Practic, şi o părticică din cultura mea va ajunge în uitare”, îşi motivează el culegerile de poveşti cu fantome.

Şi feţele regale văd spirite

Catedrala Holy Trinity, prima clădire anglicană de cult construită în afara Marii Britanii, este bântuită din catacombe până în cloptniţă. În cursul unei vizite făcute în 1987, chiar regina Angliei, Elizabeta a II-a, a remarcat apariţia fantomatică unei femei, Iris Dillas, care a fost îngropată de vie în 1830.

Casa bântuită de pe drumul de la Greve spre Pointe este vizitată regulat de fantoma unui comis voiajor, jefuit şi ucis în 1830. Martorii iau îngropat cadavrul la subsol. Dar n-au fost mult timp liniştiţi: fantoma comis voiajorului îi vizitează şi acum pe localnici, cerându-le să-i îngroape trupul în cimitir.

Marie-Josephe Corriveau, născută la o fermă din Saint-Vallier de Bellechase, a fost acuzată pe nedrept şi spânzurată la Buttes-a-Nepveu în 1763, pe motiv că şi-ar fi ucis soţul cu lovituri de secure. După obiceiul britanic, ea a fost lăsată să moară de foame într-o cuşcă de fier, atârnată la o intersecţie din Lauzon.

Sursa: www.evz.ro

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO