Regina Elisabeta (1533-1603), cea mai mare regină din istoria Angliei, a avut parte de mai multe portrete realizate de-a lungul timpului. Într-unul din aceste portrete, aflat în proprietatea muzeului The National Portrait Gallery (Marea Britanie), şi neexpus publicului tocmai din anul 1921, s-a descoperit ceva şocant. Odată cu încercarea de restaurare a tabloului, s-a descoperit că regina, care poartă o pelerină magnifică şi afişează un zâmbet enigmatic, ascundea un secret dezvăluit după mai bine de 400 de ani. Astfel, în buchetul de trandafiri pe care regina îl ţinea în mână, iniţial a fost pictat un şarpe, care se încolăcea în jurul degetelor ei! Şarpele reprezintă simbolul înţelepciunii şi raţiunii, precum şi cel al vindecării, dar, în iconografia creştină, el este văzut ca un simbol al păcatului sau al diavolului. Asta explică de ce pictorul (rămas anonim până în prezent) a decis să renunţe la şarpe şi să-i pună în loc un buchet de trandafiri.
Tarnya Cooper, restaurator pentru tablourile din secolul al XVI-lea al acestui muzeu, afirmă că şarpele este un atribut unic în portretele de până acum ale reginei Elisabeta I. „Portretul Elisabetei I cu un şarpe ascuns este unul cu totul neobişnuit. Este dificil de a spune exact de ce şarpele a fost inclus original în tablou, sau cât de comun era acest motiv în vremurile acelea. Regina avea cu siguranţă bijuterii şi costume care includeau în ele şi simboluri de şerpi, care erau probabil înţelese ca simboluri ale înţelepciunii. Cu toate acestea, în niciun portret regina Elisabeta I nu apare ţinând vreun şarpe în mână”.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025