Un profesor rus acuză: Putin a participat la un ritual șamanic în Siberia, în care a fost sacrificat un lup negru


Cotidianul britanic „Daily Mail” publică un articol senzaţional despre Putin, după ce îl citează pe Valeri Solovey, fost profesor de la Institutul de Stat pentru Relații Internaționale din Moscova, un politolog care se presupune că ar avea relaţii sus puse la Kremlin.

Profesorul Solovey a făcut câteva afirmaţii şocante despre Putin, printre care se poate aminti faptul că Putin și-a adăpostit familia într-un buncăr antinuclear de lux din Munții Altai, dar şi că liderul de la Moscova ar suferi de o boală incurabilă, boală Parkinson.

Însă, din punctul meu de vedere, cea mai şocantă afirmaţie despre preşedintele rus Putin este aceasta: ministrul Apărării, Șoigu, a aranjat ca Putin să participe la un ritual șamanic în Siberia, care presupunea sacrificarea unui lup negru într-un ritual de îmbunătățire a sănătății președintelui. „O bucată de țesătură albă a fost înmuiată cu sângele lupului și a ars”, a declarat canalul de Telegram „General SVR”, asociat cu Solovey, în septembrie 2021. „Se presupune că au văzut acolo un corb negru, învârtindu-se mult timp în fum. Din anumite motive, acest semn i-a fost explicat lui Putin ca fiind un mare succes”.

Habar n-am dacă ceea ce a spus profesorul Solovey este adevărat sau nu, dar nu mi s-ar părea imposibil. Existe surse credibile care spun că şi o parte din liderii nazişti din Germania lui Hitler practicau magie neagră tibetană, în cadrul unei secte oculte.

Sursa: Putin ‘moves family members to Siberian ‘underground city’ designed to survive a nuclear war’, says Russian professor who also claimed Vladimir is suffering from secret illness / dailymail.co.uk


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu