Într-un articol apărut în ziarul „Times Herald” din Chicago, în aprilie 1897, este descrisă trecerea unei „nave misterioase” deasupra unui orăşel aflat la nord de Chicago, pe malul Lacului Michigan. De fapt, este numai unul dintre miile de rapoarte despre o uriaşă aeronavă metalică, care a fost observată din noiembrie 1896 până la sfârşitul lui aprilie 1897, în California, Indiana, Texas (toate state americane) şi în Canada. Printre martori se numărau lucrători ai căilor ferate, fermieri, poliţişti, pompieri, ba chiar şi guvernatori ai statelor respective.
Iată unul din aceste rapoarte: „Martorii care au observat obiectul, îl descriu ca pe un corp lung de 130-150 metri, zvelt, de forma unei ţigări, făcut dintr-un metal strălucitor, probabil aluminiu. Pe fiecare parte a bordului, spre lateral şi în faţă protuberau nişte suprafeţe plane, groase, ce păreau a fi aripi, iar deasupra corpului navei martorii au raportat prezenţa (neclară) a unei suprastructuri”.
În unele cazuri, s-au raportat urme pe sol (vegetaţie arsă, amprente circulare) rămase în locurile pe unde trecuse şi staţionase nava necunoscută. Ceea ce sporeşte interesul pentru rapoartele respective este faptul că ele au fost făcute cu 7 ani înainte de zborul fraţilor Wright şi cu peste 3 decenii înainte ca vreun zeppelin de asemenea dimensiuni să apară pe cerul SUA.
În ceea ce priveşte aviaţia cu motor, nu a existat niciun aparat de zbor în America anilor 1896-1897 şi nici nu putea să existe.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025