 Lordul-protector al Republicii Angliei, Oliver Cromwell, cel care l-a decapitat pe regele Charles I, a murit la 3 septembrie 1658 (la 59 de ani). Cauza a fost „febră terţă“, cu alte cuvinte criză de paludism.
Lordul-protector al Republicii Angliei, Oliver Cromwell, cel care l-a decapitat pe regele Charles I, a murit la 3 septembrie 1658 (la 59 de ani). Cauza a fost „febră terţă“, cu alte cuvinte criză de paludism.
„Cromwell era pe cale să distrugă întreaga creştinătate: familia regală ar fi fost pierdută, iar a lui în veci puternică, de n-ar fi fost un mic grăunte de nisip ce i s-a pus în uretră; Roma însăşi ar fi tremurat de teama lui; dar această pietricică, neînsemnată altundeva, aşezată în acel loc şi iată-l mort, familia lui decăzută şi regele restaurat“. Orice va fi zis Pascal, Cromwell nu a murit din cauza pietrei, ci de friguri palustre. Este adevărat că suferea de colici nefritice, dar a murit de paludism, la câteva zile după fiica lui preferată, lady Cleypole.
Deşi în pragul morţii, nu împărtăşea pesimismul doctorilor, cărora le spunea: „Vă repet că n-o să mor defel de această boală, am primit răspunsuri favorabile de la cer. Domnul a ţinut seama nu numai de rugăciunile mele, dar şi de cele ale unor persoane cucernice care întreţin o corespondenţă mai strînsă cu El“. Dar în ciuda „corespondenţei“ cereşti starea i se înrăutăţi. Pe 1 septembrie, Cromwell refuză narcoticul care i se dădea: „Nu vreau să dorm, vreau să mă duc repede“. Dar, mai târziu, adăugă: „Natura poate face mai mult decât doctorii“. Ceea ce dovedea că nu era chiar atât de zorit să se ducă…
În cursul nopţii repetă: „Dumnezeu e bun şi există“. În zorii zilei de 3 septembrie intră în comă şi în cursul după-amiezii muri. Cromwell a fost înmormântat în abaţia Wesminster, dar după ce Carol al II-lea a fost reînscăunat, în 1660, rămăşiţele i-au fost exhumate, târâte pe o leasă de nuiele şi agăţate în spânzurătoarea din Tyburn – unde aveau loc execuţiile publice la Londra –, după care au fost împrăştiate.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
 
					










