Un posibil grup guvernamental secret din SUA – Elita Collins – a ajuns la concluzia că „extratereştrii” sunt de fapt demoni care ne fură sufletele după moarte


Nick Redfern este un cercetător serios din domeniul OZN-urilor şi extratereştrilor. El a reuşit să ia legătura cu câţiva membri ai unui grup guvernamental secret care se ocupă cu studierea acestor fenomene, grup denumit simplu „Elita Collins”, de unde a aflat nişte informaţii absolut cutremurătoare. Redfern a scos şi o carte intitulată „Final Events And the Secret Government Group on UFOs and the Afterlife” („Evenimentele finale şi grupul guvernamental secret care se ocupă de OZN-uri şi viaţa de apoi”). Iată câteva din informaţiile secrete obţinute:

* Elita Collins a ajuns la concluzia că OZN-urile şi extratereştrii sunt manifestarea literală a hoardelor lui Satan. Dar aceste entităţi demonice nu au formă fizică. Cu alte cuvinte, aspectul lor natural nu este imaginea tipică din filmele de groază, cu coarne, ochi strălucitori, o coadă înspicată etc. Mai degrabă, aceste entităţi sunt în esenţă non-fizice şi energie pură pe de-a-ntregul. Dar ele pot crea imagini înşelătoare, care să ne inducă în eroare cum că au formă fizică, dar de fapt nu au. Cu alte cuvinte, întregul fenomen OZN este pe bază de iluzie, poveştile cu răpiri nefiind cu nimic mai mult decât doar iluzii proiectate în mintea răpiţilor ca să le inducă în continuare această imagine extraterestră. Elita Collins nu crede că a avut vreodată loc vreo experienţă de răpire în afara limitelor creierului uman – parţial din cauza acestor entităţi care nu au formă fizică, aşa cum o înţelegem noi.

* Elita Collins nu crede că aceste entităţi au vreo interacţiune fizică cu noi – cel puţin nu în felul în care înţelegem noi termenul. Tot scenariul răpirilor extraterestre este o înşelătorie, o serie de halucinaţii induse în creier, provocate de aceste entităţi ca un mijloc de a întări ideea că ei sunt extratereştri veniţi aici să facă experimente pe noi etc. Cu alte cuvinte, pentru Elita Collins, răpirile sunt o modalitate a acestor creaturi pentru a ne înşela în continuare. Prin urmare, grupul crede că nu există efectiv nicio interacţiune fizică cu noi. Însă entităţile pot provoca imagini halucinante în minte: extratereştri, spiriduşi, Bigfoot etc., ca să ne facă să credem că vedem ceva fizic în afara minţii.

* „Extratereştrii” absorb sufletele oamenilor. Pământul este o fermă, iar noi suntem vitele. În urma unor mai multe interviuri cu oameni care au avut experienţa morţii clinice, teologi, experţi în demonologie etc., a rezultat faptul că aceste entităţi adună şi se hrănesc cu prost definitul „suflet-energie” de după moartea noastră. În esenţă, Elita Collins crede că, deoarece aceste creaturi demonice trăiesc, practic, pe bază de energie, energia noastră îi hrăneşte, îi alimentează. Grupul a intervievat numeroşi martori ai experienţelor în apropierea morţii, care pretindeau că au văzut „fabrici de suflete” vaste, interminabile când erau în moarte clinică, şi care au susţinut de asemenea că aceste entităţi ne procesează unui căte unul la această fermă, ne măcelăresc şi ne extrag energia – ceva asemănător cu ideea de vampir demonic.

P.S. Interesant e faptul că aceleaşi concluzii (faptul că extratereştrii ar fi demoni) am ajuns şi eu într-un articol din septembrie 2011 (https://www.lovendal.ro/wp52/extraterestrii-nu-sunt-fiinte-din-galaxia-noastra-sau-din-alte-galaxii-ci-creaturi-din-alte-dimensiuni-demoni/).


Lasă un comentariu