O anomalie mai obişnuită în legătură cu precipitaţiile, care a fost semnalată de sute şi mii de ori, sunt ploile colorate. Cele mai dramatice sunt „ploile de sânge”. Un cercetător, pe nume Corliss, exprimă părerea comună a oamenilor de ştiinţă scriind: „Colorantul ploilor de sânge se dovedeşte întotdeauna a fi praf roşu şi materie organică”, iar părerile contrare le pune pe seama „superstiţioşilor”. De fapt adverbul „totdeauna” supralicitează oarecum cazul. Totuşi, nu se poate nega că „ploaia de sânge” nu este numai incredibilă, ci şi foarte alarmantă, fapt care ne influenţează intelectual să respingem cât mai repede posibil existenţa ei.
În iulie 1841, muncitorii sclavi de pe un câmp din ţinutul Wilson, statul Tennessee, au povestit că în jurul amiezei a apărut un „noruleţ roşu” pe cerul altminteri senin; din nor s-a abătut „o ploaie de sânge, de fibre musculare şi de ţesuturi adipoase”, după cura a descris W. P. Sayle, medic din localitate, care a fost la faţa locului şi a examinat precipitaţia. Sayle l-a informat pe un profesor de chimie de la Universitatea Nashville, căruia i-a trimis şi câteva eşantioane:
„Particulele pe care vi le trimit le-am adunat cu mâinile mele. Suprafaţa pe care s-a extins, precum şi regularitatea picăturilor constatate pe unele frunze de tutun, nu dă loc la nicio îndoială că a fost vorba de un ropot de ploaie… Vă trimit ceea ce e o picătură de ploaie şi alte particule formate din muşchi şi grăsime; dar proporţia de sânge părea că e mai mare faţă de celelalte materiale componente”.
Un alt medic, G. W. Basset din Virginia, povesteşte într-o scrisoare trimisă unui coleg, următoarea întâmplare petrecută în primăvara anului 1850:
„Ieri, pe la orele 16.00 (de Vinerea Mare) un norişor a trecut peste domnul Clarke şi peste unii dintre servitorii mei la câţiva paşi de malul răului Pamunkey, la capătul inferior al ţinutului Hanover, din Virginia, pe proprietatea numită Farmington. Norul a descărcat peste oameni şi pe o suprafaţă de aproximativ un sfert de acru, bucăţele de carne şi ficat, foarte distincte, încât orice greşeală este exclusă în ce priveşte caracterul lor”.
O ploaie asemănătoare se spune că se abătuse anterior, în luna februarie a aceluiaşi an, în ţinutul Simpson, din Carolina de Nord. Bucăţi de carne, ficat, creieri, precum şi sânge, totul în stare proaspătă, au căzut dintr-un nor roşu şi s-au împrăştiat pe o suprafaţă lată de 30 de picioare şi lungă de 250-300 de iarzi. San Francisco Herald din 24 iulie 1851, relata un alt caz când sânge şi bucăţi de carne, de mărimea unui ou de porumbel „au plouat” pe cazarma militară de la Benicia, California, acoperind o suprafaţă de 30 de iarzi pe 300 de iarzi.
Într-o duminică din luna iulie a anului 1869 s-a semnalat o ploaie de sânge care a căzut din cer senin pe o suprafaţă de doi acri cu grâu, pe un ogor din apropierea oraşului Los Angeles. Martorii oculari, printre care o coloană funerară cu preoţi, nu au manifestat nicio îndoială că era vorba de sânge. Era sânge gros, dar fluid şi conţinea peri şi părţi de organe. Este mai uşor să crezi că asemenea poveşti sunt mai degrabă inventate, decât că precipitaţiile se compuneau din apă colorată cu praf sau materii vegetale. Martorii care fuseseră prezenţi la eveniment erau, la urma urmelor, oameni educaţi şi raţionali.
Dar acestea nu sunt singurele cazuri. În timpul unei furtuni, în zilele de 16 şi 17 octombrie 1846, a căzut o ploaie roşie ca sângele, care a provocat groază în rândul martorilor oculari francezi. Un chimist a examinat la microscop materia precipitată şi a observat „o mare cantitate de corpuscule”. În altă parte, la Mesignadi, în Calabria, materia roşie precipitată sub formă de ploaie a fost examinată de Biroul Meteorologic, care a identificat-o ca fiind sânge de pasăre.
La 8 martie 1876, au căzut din văzduh „fulgi de carne” pe un ogar din ţinutul Bath, Kentucky. Un cetăţean curajos a gustat o bucăţică de carne perfect proaspătă – după cum a declarat. Gustul – după cum a scris revista Scientific American din martie 1876 – îi amintea carnea de oaie sau de vânat.
Cazul acesta, căruia i s-a făcut mare publicitate, a stârnit o controversă care a ajuns la nişte concluzii convenţionale, contradictorii şi neconvingătoare. S-a susţinut, de pildă, că materia precipitată era nostoc (alge albastre-verzui) care se afla pe teren şi a răsărit înviorată de ploaie; de fapt, în momentul când se produsese precipitaţia, cerul era limpede. Alţii explicau susţinând că fusese vorba de materie vomitată de vulturi; dar materia era consistentă, se compunea din numeroşi fulgi, având dimensiunea de unul până la patru inci pătraţi şi a acoperit terenul, copacii şi gardurile pe o fâşie lungă de 100 de iarzi şi lată de 50 de iarzi.
În 1888, o ploaie roşie a căzut într-o regiune a Mediteranei, de două ori, la interval de 12 zile una de alta. Un eşantion din materia căzută a fost ars şi s-a constatat că emana „o duhoare de materie animală”, puternică şi persistentă, după cum relata revista franceză de ştiinţă L’Astronomie.
Nu putem explica aşa cum se cuvine acest fenomen, care -de altfel – după secolul al XIX-lea a devenit extrem de rar. Nu ne dăm seama – ci doar putem face speculaţii – dacă lucrul acesta se datorează faptului că fenomenul se bucură de publicitate redusă sau pur şi simplu a devenit cu adevărat rar.
O asemenea rară întâmplare petrecută în secolul actual a fost consemnată la 30 august 1966, de ziarele din Sao Paolo, Brazilia, care au semnalat ploaia de sânge şi carne care s-a abătut asupra a două mici localităţi dintre Sao Paolo şi Rio de Janeiro. După cum declara un funcţionar public:
„…bucăţelele de carne, care se împrăştiaseră cam la o jumătate de metru una de alta, măsurau 5 până la 20 cm. în lungime. Carnea era spongioasă, de culoare violetă şi era însoţită de picături de sânge. Nu au fost văzute avioane zburând nici înainte, nici după eveniment; de asemenea, nici păsări nu se aflau în văzduh.”