Orgoni Crystal

 

Uluitorul caz al unei femei care percepea mişcarea ca fiind una statică! Dovada că noi vedem percepţia noastră asupra realităţii şi nu realitatea însăşi…

51
blank
Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Faptul că noi procesăm de fapt percepția noastră asupra realității, și nu realitatea însăși, poate fi ilustrat spectaculos de cazul unei elvețience care suferea de o anomalie foarte aparte a percepției: akinetopsia. Femeia suferise leziuni bilaterale ale unei zone a creierului numită regiunea medie temporală. Vederea ei era normală dacă se uita la un obiect static, dar, dacă privea o persoană care fugea sau o mașină trecând pe lângă ea, i se întâmplau lucruri ciudate. În loc să vadă mișcarea, femeia vedea o succesiune de instantanee statice, ca niște străfulgerări.

Doctorul care o studia îi descrie percepțiile: “Femeia spunea că a vorbi cu cineva față in față era ca și cum ar fi vorbit la telefon, pentru că nu putea vedea expresiile faciale mobile asociate unei conversații normale. Până și turnatul unei cești de cafea era un chin, pentru că lichidul inevitabil dădea pe afară și curgea pe jos. Nu știa niciodată când să încetinească, înălțând vasul cu cafea, pentru că nu putea să-și dea seama cât de repede creștea lichidul în ceașcă”.

Această nefericită femeie percepea realitatea în „bucăți”, nu în flux. Este un caz aproape analog comportamentului cuantic, nu ondulatoriu, al particulelor subatomice. Trebuie să ne întrebăm apoi ce s-a întâmplat cu noțiunea ei de flux temporal, de timp însuși. Dacă ea vede mișcarea în „instantanee”, ce se întâmplă cu timpul dintre instantanee în percepția ei? Și din nou, mașina aflată în mișcare pe care ea o vede ca pe un set de imagini statice pare, ca electronul când își schimbă orbita, să dispară dintr-o anumită poziție în spațiu pentru a reapărea într-o alta. Mașina se mișcă, cum ar fi zis Bohm, într-o serie de „salturi cuantice”, fiind ca o peliculă de film…