„Nimic din ceea ce vezi nu este real” – susţine un cercetător de la Universitatea din Berkeley
Donald Hoffman ne provoacă înțelegerea realității afirmând: „Nimic din ceea ce vezi nu este real”. Potrivit cercetătorului de ştiinţe cognitive și profesor de la Universitatea din California / Berkeley, tot ceea ce percepem – spațiul, timpul, Soarele, Luna și obiectele fizice – fac parte dintr-un „instrument de vizualizare mentală” conceput pentru a ne ajuta să navigăm în lume. Hoffman susține că adevărata natură a Universului este profund diferită de ceea ce ne dezvăluie simțurile. Mai degrabă decât ideea că creierul creează conștiința, Hoffman sugerează că o conștiință universală stă la baza activității creierului și este sursa întregii materii din lumea fizică.
El compară creierul nostru cu un sistem de realitate virtuală, care redă obiectele ca neuroni doar atunci când este necesar. Rămânem neconștienți de realitatea mai profundă care există dincolo de spațiu și timp, la fel cum un jucător nu este conștient de mecanica motorului de joc. Din această perspectivă, experiențele, gândurile și sentimentele noastre sunt elemente ale unei „simulări” elaborate.
Donald Hoffman contestă ideea că această conștiință provine din celule, chimia creierului sau procesele fizice din lume. În schimb, el propune că conștiința nu este înrădăcinată în domeniul material, ci există ca ceva mai profund, potențial dincolo de percepția noastră directă. Folosind teoria jocurilor evoluționiste, Hoffman demonstrează că percepția umană a evoluat nu pentru a dezvălui lumea așa cum este cu adevărat, ci pentru a construi o proiecție orientată spre supraviețuire. Creierul nostru prioritizează detectarea elementelor care sunt benefice supraviețuirii, ignorând aspectele care nu contribuie la adaptarea noastră evolutivă. Ca urmare, teoriile științifice se bazează pe aceste percepții senzoriale limitate, captând doar fragmente din realitate. Potrivit lui Hoffman, știința rămâne prinsă în concepte precum spațiu și timp, incapabilă să abordeze natura mai largă și mai fundamentală a existenței.
Teoria lui Hoffman sugerează că a noastră conștiință nu este un fenomen fizic, ci poate fi legată de o „rețea conștientă” subiacentă; el susține că această conștiința persistă în cadrul acestei rețele, chiar și după moarte.
Spre deosebire de susținătorii teoriei simulării, cum ar fi Nick Bostrom, Hoffman susține că spațiu-timpul nu este fundamentul realității. Teoreticienii simulării sugerează că această conștiința ar putea apărea din algoritmi de calcul într-un univers simulat proiectat de un programator. Hoffman, totuși, respinge ideea că spațiu-timp sau procesele computaționale pot crea conștiință. El subliniază că nicio teorie nu a putut explica modul în care experiențele conștiente specifice apar din calcule sau din activitatea neuronală.
Hoffman introduce, de asemenea, conceptul de „recompense adaptative”, care explică modul în care simțurile noastre au evoluat pentru a îmbunătăți supraviețuirea și reproducerea, mai degrabă decât pentru a dezvălui adevărul obiectiv.
Hoffman recunoaște puterea matematicii de a dezvălui perspective asupra Universului, dar subliniază limitările acesteia. El susține că matematica, deși extrem de utilă, reprezintă doar o fracțiune din realitatea vastă și complexă care se află dincolo de înțelegerea noastră actuală. Pentru Hoffman, realitatea adevărată este mult mai complicată decât ceea ce poate fi surprins de funcţiile matematice.
Donald Hoffman ne provoacă înțelegerea realității afirmând: „Nimic din ceea ce vezi nu este real”. Potrivit cercetătorului de ştiinţe cognitive și profesor de la Universitatea din California / Berkeley, tot ceea ce percepem – spațiul, timpul, Soarele, Luna și obiectele fizice – fac parte dintr-un „instrument de vizualizare mentală” conceput pentru a ne ajuta să navigăm în lume. Hoffman susține că adevărata natură a Universului este profund diferită de ceea ce ne dezvăluie simțurile. Mai degrabă decât ideea că creierul creează conștiința, Hoffman sugerează că o conștiință universală stă la baza activității creierului și este sursa întregii materii din lumea fizică.
