Orgoni Crystal

 

Secrete din viaţa teribilului medic nazist, dr. Mengele, supranumit şi “îngerul morţii”

104

blankCine n-a auzit de teribilul dr. Mengele? Dar, cine a fost acest monstru detestat? Josef Mengele s-a născut în 1911 într-o familie de industriași în Bavaria. Firma familiei se ocupa cu producerea de mașini agricole. La 20 de ani, Mengele a intrat în Stahlhelm, o organizație militantă de extremă dreaptă, înființată de foști soldați, nemulțumiți de rezultatul primului război mondial.

Ideologia nazistă a lui Mengele s-a dezvoltat încă din timpul studiilor universitare, pe care le-a urmat la Munchen, Bonn, Frankfurt și Viena. În Munchen a fost atras de teoriile rasiale ale lui Alfred Rosenberg, filozoful nazismului. La Frankfurt-pe-Main și-a primit diploma medicală, prezentând o disertație cu o tendință clar rasială despre „Morfologia maxilarului inferior la patru grupuri rasiale”.

Mengele a fost un nazist rasist meticulos, care i-a urât pe evrei, dar i-a urât și mai mult pe țigani. Ca membru al Institutului pentru Biologie Ereditară și Igienă Rasială, Mengele s-a alăturat voluntar și a început să lucreze ca medic militar în timpul invaziei Uniunii Sovietice. A fost decorat de 4 ori, dar după ce a fost rănit, a fost declarat inapt pentru serviciul militar – și astfel a căpătat postul la Auschwitz.

“Îngerul morţii” la Auschwitz

În anul 1943 a plecat la Auschwitz, unde a activat sub conducerea medicului-șef Eduard Wirths și unde și-a desfășurat cercetările medicale de acum notorii. Îl interesau gemenii și a decis să verifice teoriile determinismului genetic, care implica examinarea gemenilor atât vii, cât și morți.

Un alt subiect de cercetare a fost nanismul. Una dintre misiunile lui Mengele la Auschwitz a fost supervizarea selectării deținuților sosiți în gară. Și alți medici din lagăr erau implicați în triere, dar dintre toți, Mengele părea să se bucure cu adevărat de activitatea respectivă, desfătându-l etalarea fățișă a puterii. Adesea apărea la rampele de sosire chiar și când nu era de serviciu și-și folosea cravașa de călărie cu care indica deciziile sale de viață sau moarte. De multe ori folosea aceeași cravașă pentru a-i bate pe deținuți și un revolver pentru a-i împușca pe prizonierii care se mișcau greoi sau erau necooperanți.

Potrivit medicilor alături de care a lucrat la Auschwitz, Mengele se mândrea cu rolul său și era întru totul de acord cu regimul brutal din lagăr. În câteva rânduri a omorât cu mâna lui deținuți, fie cu pistolul, fie cu injecții fatale de fenol. Tehnic vorbind, era medic, în sensul că deținea calificarea respectivă, totuși comportamentul lui contrazicea în mod grotesc jurământul lui Hipocrate. În loc să salveze vieți, el ucidea. În loc să ușureze durerile, le provoca. Standardele lui morale sunt demonstrate de ceea ce a făcut când a sosit la Auschwitz și a găsit 600 de femei bolnave în infirmerie; a ordonat imediat trimiterea lor în camerele de gazare. Au urmat după aceea experimentele.

Gemenii, subiecții cei mai de seamă ai lui Mengele, erau ținuți într-un bloc special, unde îi putea examina oricând. îi proteja de muncile fizice grele și se asigura să fie hrăniți corespunzător, dar continua să-i trateze ca pe simple animale de laborator și, tot ca pe niște animale de laborator, îi omora și-i diseca după bunul lui plac.

Interesat de legătura dintre culoarea ochilor și tipul rasial, Mengele a început experimente care implicau injectarea de substanțe chimice în ochii subiecților săi. Experimentele provocau dureri și infecții, și cel puțin un copil a murit, iar altul a orbit.

Poreclit „îngerul Morții” de către deținuții de la Auschwitz, Mengele a lucrat în lagărul de concentrare până la oprirea experimentelor, cu puțin înainte de sfârșitul războiului.

Fuga în America de Sud

Mengele a scăpat cumva atenției timp de 10 ani după terminarea celui de-al doilea război mondial. Apoi, la mijlocul anilor 1950, un scriitor a atras atenția asupra activităților sale din lagărul de concentrare. A început să se ceară judecarea lui pentru crime de război.

La momentul respectiv, Mengele plecase deja în secret cu familia în America de Sud, iar din 1973, a trăit ca fugar în Paraguay. Vânătorii de naziști conduși de Simon Wiesenthal erau pe urmele sale, strângând tot mai mult plasa în jurul lui. Wiesenthal a crezut că-i dăduse de urmă într-o comunitate menonită izolată, de la granița dintre Paraguay și Bolivia, dar fiind cetățean paraguayan și refugiat înregistrat, părea să aibă imunitate în caz de extrădare.

În 1979, prietenii lui naziști din Paraguay au răspândit zvonul că murise. Au publicat până și o fotografie post-mortem a unui cadavru întins pe o masă, cu o cicatrice pe brațul drept, de unde îi fusese înlăturat tatuajul SS. Wiesenthal nu s-a lăsat însă păcălit atât de ușor și a aflat că persoana decedată era căpitanul SS Roschmann, un alt criminal de război care trimisese 80.000 de evrei într-un lagăr de concentrare din Riga.

În cele din urmă, a fost exhumat un schelet despre care medicii legiști au declarat că era al lui Mengele (ADN-ul se potrivea); se pare că acesta ar fi murit în anul 1979 în urma unui accident cerebral pe care l-a suferit în timp ce înota. Unii susţin că anul morţii sale ar fi fost 1985. Aşadar, niciodată n-a fost judecat pentru crimele de război făcute…