Turnul Babel: din enigmele descoperirii sale

5.618 vizualizari

turnul babel 3Ţinta vechilor călători în Babilon a fost Tumul Babel: artiştii s-au grăbit să-l deseneze, după vagi indicii antice. Turnul apare încă în epoca romană, în picturile murale din Saint-Savin, în mozaicurile catedralei din Monreale, în Sicilia, în sculptură, la Palatul Dogilor din Veneţia. Bruegel cel Bătrân, Rafael, în ansamblul decorativ al loggiei Vaticanului care cuprinde scene din Vechiul Testament, şi alţi pictori au abordat subiectul, astfel încât s-ar putea alcătui o antologie a reprezentărilor turnului, în diferite secole.

S-a crezut că Turnul Babei se afla la Borsippa (actualmente, Birs Nimrud) sau la Aquarquf, la treizeci de kilometri de Bagdad, unde au rămas vestigii impresionante ale ziguratelor. Şovăielile în privinţa amplasamentului vestitului Turn sunt fireşti, deoarece ziguratul din Babilon fusese distrus şi, cu toată soliditatea sa, nu mai rămăsese nimic. Arheologii germani au început săpăturile aici, după paisprezece ani de la deschiderea şantierului.

Cu toate cercetările riguroase, s-ar fi ajuns cu greu la celebrul monument dacă nu ar fi existat unele indicii. Mai întâi, comparaţia care se putea face cu ziguratele din alte oraşe, destul de bine conservate (cele din Ur şi din Tchoga Zanbil, în Susiana). Apoi, o descriere scurtă a istoricului grec Herodot, mare călător şi narator fidel, care a vizitat Babilonul către mijlocul secolului al V-lea î.H.; el nu a văzut decât ruinele turnului, deoarece fusese distrus de Xerxes, după cucerire. În sfârşit, există un document foarte preţios, si anume o tăbliţă de argilă (care se află la Luvru, secţia antichităţi orientale) de 20 cm înălţime şi 10 cm lăţime, descoperită într-o colecţie particulară de părintele Vincent Scheil. Tableta descrie Esag/Aul şi E-Temen-an-ki.

După toate probabilităţile, baza Turnului era pătrată, fiecare latură măsurând puţin peste 91 m. S-a constatat că toate documentele indică această cifră. Herodot a apreciat-o la un stadiu, adică aproximativ 92 m, iar tăbliţa de la Luvru, la 180 de coţi, adică puţin peste 89 m. Arheologii germani care au măsurat-o au dat cifra exactă de 91,55 m.

În privinţa înălţimii turnului există mai puţine date, dar nu punem la îndoială cifra înscrisă pe tăbliţă, care arată că înălţimea era egală cu lungimea uneia din laturile bazei. Turnul era format din mai multe etaje – şapte – deci şapte paralelipipede suprapuse; ansamblul turnului era clădit din cărămidă nearsă, iar paramentul era din cărămidă arsă. Amplasamentul scărilor şi al rampelor de acces a fost controversat de specialişti.

Monumentul impresiona prin dimensiunile sale; volumul de muncă cerut de realizarea Turnului a fost uriaş; o inscripţie specifica faptul că „tot norodul din multe ţări” a lucrat acolo. Regele Nabopolassar, care a domnit între 625 şi 605 î.H., a fost cel care a hotărât să se înalţe Turnul, deoarece aceasta era voinţa zeilor – tălmăcită de oracol – care i-au dat toate indicaţiile necesare.
Lucrările au fost continuate şi sfârşite în timpul domniei lui Nabucodonosor.
Monumentul acesta impunător a avut o existenţă destul de scurtă – cel mult un secol şi jumătate, deoarece Xerxes l-a ruinat.

După înfrângerea lui Darius (331 î.H.) Alexandru cel Mare, apreciind posibilităţile economice şi strategice pe care le avea Babilonul, impresionat de frumuseţea monumentelor sale, a proiectat să-l refacă, redând zeului protector al cetăţii, Marduk, un templu demn de măreţia sa. Mai întâi trebuiau îndepărtate ruinele; muncă uriaşă, necesitând, după spusele lui Strabon, şase sute de mii de zile-muncă.

Moartea marelui rege macedonean a pus capăt încercărilor de restaurare pentru că nimeni nu a mai îndrăznit să-si asume executarea unei lucrări de proporţii atât de uluitoare!