Trupa Sacră din Teba – o străveche unitate militară greacă, formată din 300 de îndrăgostiţi, şi cu legătura cu misteriosul Leu din Chaeronea


Imaginea: wikipedia.org (Commons Creative – free)

În iunie 1818, în timpul unei vizite în centrul Greciei, un tânăr arhitect englez, pe nume George Ledwell Taylor, a ieșit la plimbare cu niște prieteni, pentru a explora ruinele unui oraș antic numit Chaeronea. La un moment dat, Taylor a descoperit o piatră ciudată, despre care şi-a dat seama că face parte dintr-o sculptură. Ulterior, s-a dovedit că era vorba de capul unui animal înalt de aproape 2 metri – capul colosal al unui leu.

Taylor și-a dat seama că a descoperit un monument celebru, menționat în unele surse istorice, dar pierdut de-a lungul timpului – Leul din Chaeronea. Englezul studiase o lucrare numită „Descrierea Greciei”, de Pausanias, un geograf al secolului al II-lea d.Hr., în care acesta amintea de figura gigantică a unui animal, ridicată pentru a comemora o remarcabilă unitate militară care pierise acolo. Leul, spuse Pausania, reprezenta „spiritul oamenilor”.

Unitatea luptătorilor ce au pierit era cunoscută sub numele de Trupa Sacră din Teba. Era alcătuită din 300 de războinici din orașul Teba, fiind printre cele mai înfricoșătoare forțe de luptă din Grecia, neînvinsă până când a fost distrusă în bătălia de la Chaeronea, în 338 î.Hr., de către împăratul Alexandru cel Mare, care a zdrobit o coaliție de orașe-state grecești conduse de Atena și Teba. Savanții văd Chaeronea ca pe moartea morală a erei clasice a istoriei grecești.

Alții ar putea găsi povestea interesantă din diferite motive. O legendă spune că unitatea era compusă în întregime din „îndrăgostiți”, mai precis din 150 de cupluri. În lucrarea lui Platon, „Simpozion”, există un dialog despre dragoste, în care un personaj remarcă faptul că o armată formată din astfel de îndrăgostiţi ar cuceri întreaga omenire.

La 60 de ani după descoperirea lui George Taylor, săpăturile ulterioare au dezvăluit un amplu loc de înmormântare dreptunghiular, în apropierea Leului. Desenele care au fost realizate la fața locului arătau 7 rânduri de schelete, 254 în total. Mai mulţi războinici au fost îngropați cu armele legate, iar unii din ei se țineau de mână…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO