Este Pământul o închisoare gigantică, în care noi ne ispăşim pedepsele?

3867

Ce-ar fi dacă această lume este, de fapt, o închisoare gigantică? Când filosoful secolului al XIX-lea, Arthur Schopenhauer, a observat cantitatea de durere pe care o experimentăm în timpul vieții noastre, el a concluzionat că nu fericirea și plăcerea le urmărim în viaţă, ci doar o reducere a suferinței continue, care este o parte inerentă a existenței noastre.

Dacă, plecând de la această constatare a lui Schopenhauer, considerăm lumea ca fiind o  închisoare, atunci începem să vedem câteva asemănări uluitoare. Ca și în cazul închisorii, nimeni nu alege să fie aici pe Pământ. Nu putem pleca până nu se termină sentința (sau o putem “termina” noi înșine); suntem limitaţi de zidurile timpului și, în limitele noastre, experimentăm suferință, griji și mizerie.

Trecem cu disperare de la o plăcere la alta, doar pentru a experimenta o reducere temporară a suferinţei. Oamenii, care trăiesc pe Pământ, doar îşi prelungesc suferinţa. La fel ca bandele din închisoare, pe Terra oamenii se află într-un război continuu pentru dominație şi putere. “Mănâncă sau vei fi mâncat” – pare a fi legea naturii, atunci când ne uităm cum se luptă pentru supravieţuire animalele între ele.

Când îndepărtăm vălul ignoranței de pe noi, observăm realitatea dură în care trăim. Pentru Schopenhauer, lumea este în agonie, lipsită de har divin și are mai mult de-a face cu o “colonie penală” decât cu un paradis divin.

Acum… a vedea lumea ca o închisoare pare a fi o rețetă a mizeriei personale. De ce să nu adoptăm un mod mai pozitiv, mai plin de speranță? De ce să privim cu un asemenea pesimism?

Însă, spre deosebire de ce cred mulţi oameni, Schopenhauer spune că nu plăcerea, ci durerea este elementul pozitiv al existenței. El susținea că răul face parte din existența umană, şi, prin urmare, este pozitiv. Binele, pe de altă parte, este negativ – ar fi doar eliminarea unei tulburări. Starea de fericire și mulțumire ar fi nimic mai mult decât o dorință împlinită. Deci, experiența durerii este sursa dorințelor și nevoilor noastre.

Foamea, de exemplu, este o stare de disconfort (care are potențialul de a deveni dureroasă), ducându-ne la dorința de a mânca. Astfel, a mânca nu este o experiență pozitivă, întrucât este considerată doar plăcută pentru că îndeplinește o dorință, care este derivată din durere.

Potrivit lui Schopenhauer, durerea depășește cu mult plăcerea în această lume. Și plăcerea pe care o avem este adesea mai puțin plăcută decât ne așteptam, în timp ce durerea este mult mai mare.

Schopenhauer nu numai că numește viața o dezamăgire, dar și înșelătoare. Viața, în general, devine mai dureroasă atunci când îmbătrânim, pe măsură ce trăim tragedie după tragedie, şi devenim din ce în ce mai predispuși la boală, finalul fiind moartea.

Și chiar dacă viața se desfășoară ca un șir de nenorociri, când suntem încă tineri și idealiști, lumea arată atât de promițătoare. Dar toate speranțele noastre se erodează în cele din urmă și ajungem dezamăgiți și nenorociți de greutățile care au căzut asupra noastră. Avem parte de nesiguranță, trădare, sărăcie, durere fizică și chiar şi pierderea rațiunii.

Schopenhauer ne compară cu nişte miei de pe câmp, aflaţi sub ochiul unui măcelar, care decide cine va fi următoarea pradă. Neputincioși de soarta noastră, nu putem decât să așteptăm, închişi de viața însăși, când următoarea nenorocire se va abate asupra noastră.

Ca prizonieri, ne ducem penitența și facem tot ce e posibil pentru a minimiza durerea noastră. Chiar dacă pare sumbră, acesta este realitatea pe care Schopenhauer vrea să o îmbrățișăm…