Președintele american Donald Trump a criticat compania Apple pentru că refuză să creeze „backdoors” în produsele lor IT (telefoanele iPhone, tabletele iPad, calculatoarele iMac) care să „ajute” agențiile federale americane să deblocheze gadgeturile. Un „backdoor” (în limba engleză „uşă din spate”) reprezintă un tip de software, creat pentru a ocoli sistemele de securitate / autentificare ale unui computer.
Într-un tweet recent, Trump a scris următoarele: „Ajutăm mereu compania Apple pe partea comercială și pe atât de multe alte probleme și totuși ea refuză să deblocheze telefoanele folosite de ucigași, traficanți de droguri și alte elemente criminale violente.” El a cerut companiei Apple să ajute guvernul american în această privinţă. Gigantul american IT a refuzat să comenteze observațiile lui Trump.
Apple este singura mare companie de tehnologie care încă (în mod oficial) îşi menține verticalitatea atunci când vine vorba de confidențialitate. „Backdoors”-urile din celelalte produse IT sunt folosite de serviciile federale de securitate, ca NSA, FBI sau CIA. Alte mari companii, ca Facebook sau Microsoft permit guvernului american „să spargă” gadgeturile, dacă e nevoie să se lupte împotriva infracţionalităţii.
We are helping Apple all of the time on TRADE and so many other issues, and yet they refuse to unlock phones used by killers, drug dealers and other violent criminal elements. They will have to step up to the plate and help our great Country, NOW! MAKE AMERICA GREAT AGAIN.
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) January 14, 2020