Timpul, unul dintre cele mai mari enigme ale Universului: există el sau nu?


Fără îndoială că timpul este unul dintre marile mistere ale Universului, dar și al gânditorilor, filozofilor, oamenilor de știință și oamenilor obișnuiți, care au meditat la existența timpului și la ceea ce reprezintă timpul. Prin urmare, există mai multe „definiții” ale timpului, deoarece atât de mulți oameni au încercat să îl definească.

Aşadar, „timpul” este:

* continuarea progresului indefinit al existenței și al evenimentelor din trecut, prezent și viitor, care – după cum știm – există simultan;
* o dimensiune în care evenimentele pot fi ordonate din trecut spre viitor, precum și măsura duratelor evenimentelor și intervalele dintre acestea;
* o cantitate continuă, măsurabilă, în care evenimentele apar într-o secvență care pornește din trecut până în viitor.

Din păcate, nu există o definiție unică adoptată de oamenii obișnuiți; ei pur si simplu nu pot defini exact ce este timpul. Marea majoritate a oamenilor sunt de acord că timpul este un continuum care urmează planul trecut – prezent – viitor, iar evenimentele se întâmplă ireversibil și nu pot fi evitate. Aceasta înseamnă că suntem de acord cu faptul că timpul există și că existența timpului pare a fi ceva absolut normal și real, pentru că trăim în fiecare zi, funcționăm după rutine, cum ar fi școala, munca, somnul etc. și totul este pus în cadre temporare, pentru a face viața mai ușoară și mai disciplinată.

Mulți fizicieni spun însă că timpul în sine nu există. El este o iluzie creată în mintea umană. Pentru noi, timpul „trece” și adesea spunem: „Timpul trece, trebuie să plec”, dar, din punctul de vedere al fizicienilor, timpul nu se scurge sau trece. În plus, timpul nu funcționează ca o succesiune de evenimente care s-au întâmplat, se întâmplă acum sau se vor întâmpla în viitor. Aceste evenimente, ca parte a spațiului-timp 4-dimensional – există deodată. Dar unele dintre ele s-au întâmplat deja, altele se întâmplă, iar restul – deocamdată – rămâne ca un mare mister pentru noi. Noi, oamenii, facem diferenţa între trecut, prezent şi viitor, dar marele Albert Einstein a spus odată „Distincția dintre trecut, prezent și viitor nu este decât o iluzie persistentă.”

Încă din secolul al XVII-lea, Angelus Silesius (1624-1677), preot și medic german catolic, cunoscut ca un poet mistic și religios, spunea: „Timpul este în tine, îţi ticăie în minte. În momentul în care nu te mai gândeşti la timp, acesta e mort”.

Cu câteva decenii în urmă, un fizician american, pe nume John Archibald Wheeler (1911 – 2008), împreună cu colegul său, Bryce DeWitt (1923 – 2004), un alt fizician american, au introdus termenul de „gaură neagră” și au dezvoltat o ecuație denumită „Ecuația Wheeler-DeWitt”, în care au arătat că timpul nu există ca atare. Ecuația a rămas foarte controversată pentru o lungă perioadă, deoarece oamenii de știință trebuiau să accepte faptul că timpul nu există la nivelul materiei.

În cartea sa „Despre timp: revoluția neterminată a lui Einstein“, Paul Davies scrie că „(…) Cu multe secole în urmă, Sf. Augustin din Hippo, unul dintre gânditorii cei mai mari din lume cu privire la natura timpului, spunea că Dumnezeu trebuie să se afle în tărâmul Eternităţii, într-o existenţă în care timpul nu trece. Astfel, Dumnezeu nu numai că există în afara timpului, dar cunoaște trecutul, prezentul şi viitorul ăn acelaşi timp”.

Există mai multe aspecte, aşadar timpul va rămâne cel mai probabil unul dintre cele mai mari puzzle-uri ale omenirii…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu