Uimitorul experiment de comunicare electronică cu cei morţi: vocile celor decedaţi pot fi înregistrate! – spun 2 cercetători (un inginer şi un psiholog)

La sfârşitul anilor ’60, un inginer, pe nume Juergenson, publică o carte „Radioul – mijloc de comunicare cu cei morți”, după mai multe experimente, în care arată cum a reuşit să înregistreze mai multe voci de morţi. Psihologul letonian, Dr. …

Cititi mai multe

Moartea o să ne ducă în afara timpului şi spaţiului! Ce-au simţit cei aflaţi în apropierea morţii? Ca şi cum ar fi atemporali şi aspaţiali…

Cei care au trăit aşa-zisa „experienţă din apropierea morţii” vorbesc de o stare de atemporalitate, de izolare spațială, de dispariție a tuturor sunetelor și senzațiilor provocate de mediu. Johnny Caesar, actor și muzician, a fost electrocutat în timpul unui spectacol. …

Cititi mai multe

Cum s-a descoperit după 800 de ani mormântul unui mare sfânt creştin? Cu ajutorul îngerilor sau a luminii unei nave extraterestre din alte dimensiuni?

În „Faptele Apostolilor” din Biblie descoperim că Sf. Iacov a fost primul apostol martirizat. După apariția miraculoasă a Sfintei Fecioare, acesta a revenit la Ierusalim, unde a început să-i mustre pe cei cu inima împietrită. A certat demonii, i-a botezat …

Cititi mai multe