Conform „Cărţii Tibetane a Morţii”, timp de 3 zile şi jumătate ceva incredibil se întâmplă cu sufletul omului care moare! Despre ce e vorba?

În teosofie, există 4 planuri ale existenţei: Iadul, Pământul, Paradisul şi Cerul, adică lumea minerală, lumea celulară, lumea moleculară şi lumea electronică. Dintre acestea, iadul reprezintă materia cea mai grosieră, urmat de Pământul (materia în care trăim), iar ultimele două …

Cititi mai multe

O rază misterioasă de lumină, asemenea unui reflector, a fost observată în Suedia. Să fie vorba de un portal către o altă dimensiune sau de altceva?

Multe lucruri ciudate și inexplicabile se întâmplă câteodată pe cerul de deasupra noastră. Următorul material surprinde o furtună (nimic neobişnuit până acum), când deodată o rază ciudată de lumină iese din nori, asemenea unui reflector. Filmarea (postată pe YouTube AICI) …

Cititi mai multe