
Iată un caz ufologic interesant din Spania anului 1976. Ne aflăm în data de 28 ianuarie 1976, în Benacazon (Spania), orele 0:30 noaptea. Miguel Fernandez Carruso, un fermier de 26 de ani, se îndrepta spre casă când a auzit un zgomot ciudat. Era la nici 1 kilometru de orășelul de 5.000 de locuitori, Benacazon.
Fermierul a observat ceva luminos, care parcă își căuta vreun loc de aterizare, apoi dintr-o dată a descoperit că acest ceva deja stă pe sol, la nici 6 metri de drum. „Nava cosmică”, ca să zicem aşa, arăta ca o cabină telefonică de formă prismatică ce avea pe vârf ceva asemănător unui paratrăsnet, care arunca lumini roșii și albe. Din „cabina telefonică” au ieşit doi bărbați de 2 metri. Bărbați? Mai curând numai haina lor: pantalonii verzi fosforescenți de om-broască, la mijloc cu cordon. Pe cataramă avea o lumină roșie.
Cei doi bărbați au conversat într-un limbaj straniu, dar trupurile lor au rămas nemișcate. Veneau drept spre fermier, care a stat paralizat, fără să-și miște picioarele. Avea senzația că lumina dinspre cataramă îl paraliza. Când și-a revenit, era acasă, în fața ușii, cam la 1 kilometru de la locul inițial. Cuprins de un plâns isteric îi ruga pe cei din casă, unde a stat cu groază să bareze poarta, ca străinii să nu poată intra. Gazdele, văzând starea tânărului nefamilist, au chemat medicul, care l-a consultat, apoi a fost dus la spital. Pe trupul său s-au găsit două cicatrici, ca niște pete, nimic altceva…











