În anii 1950, mai mulţi astronomi au observat cu telescopul pe Lună un „pod” de 32 de kilometri şi o „autostradă” bizară
Imagine: generata de Google Gemini
La 30 martie 1950, astronomul britanic H. Wilkins descoperea un obiect luminos, care se plimba liniștit în craterul Aristarh de pe fața întunecată a Lunii, fenomenul repetându-se identic la 6 aprilie 1950, după cum a comunicat astronomul dr. James Bartlett. În seara zilei de 29 iulie 1950, John O’Neill (redactor științific al ziarului „New York Herald” și astronom amator) studia Luna cu ajutorul unui mic telescop personal. Deodată, a observat în deșertul din Marea Crizelor un imens pod cu lungimea de aproximativ 28 km! Stupefiat, bietul O’Neill, era convins că are halucinații, aducându-și aminte că, în urmă cu 5 săptămâni, când observase aceeaşi zonă nu descoperise nimic deosebit. Dar acum podul era acolo, pe Lună!
John O’Neill a publicat o doua zi o scurtă și sobră relatare a observației sale, care a provocat însă indignarea astronomilor și ironia presei: toată lumea era de acord că O’Neill este nebun. Câteva zile mai târziu însă, situația s-a schimbat: cunoscutul astronom britanic Hugh P. Wilkins a anunţat că observase și el uriașa construcție. Iată declarația pe care dr. Wilkins a făcut-o la BBC: „Este în mod sigur un pod. El măsoară mai puțin de 32 de km, are înălțimea de 1500 de metri, lățimea de circa 3 km și este probabil artificial. Această construcție măreaţă constituie ceea ce noi numim, pe Pământ, o operă de artă”. La o lună după această senzațională declarație, astronomul prof. Patrick Moore a confirmat și el existența a ceea ce a fost denumit „O’Neill’s Bridge”, adică „Podul O’Neill”.
La 6 mai 1954, profesorul Frazer Thompson de la Universitatea din Tulane (SUA) a descoperit „o breșă absolut nouă în centrul giganticului crater lunar Piccolomini”. Partea stranie era că de la această crevasă pleca o bandă rectilinie (cu lungimea de 10.000 metri și lățimea de aproximativ 300 metri) care semăna cu o super-autostradă sau o pistă de aeroport. În 1955, descoperirea botezată imediat „Thompson’s Freeway” („Autostrada lui Thompson”) a fost confirmată de alți câțiva astronomi printre care și dr. Wilkins.
Însă, cercetătorii spun că totul a fost doar o pareidolie. Atunci când unghiul Soarelui se schimbă, „podul” și „autostrada” dispar complet. Fotografiile de înaltă rezoluție realizate ulterior de sondele spațiale (cum ar fi Lunar Reconnaissance Orbiter) au confirmat definitiv că acolo nu se află nimic altceva decât cratere și creste montane absolut naturale.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
