Foarte mulţi dintre noi am auzit probabil de „Legiunea franceză”. Celor care le place sportul şi milităria, şi sunt, desigur, persoane foarte sănătoase, a ajunge în Legiunea franceză reprezintă aproape un vis. În lume, însă, sunt şi alte forţe speciale, …
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Ceva ciudat se întâmplă pe cerul Marii Britanii. Desigur, aș putea spune că se întâmplă ceva ciudat în cer în toată lumea. De la sunete inexplicabile până la mingi de foc misterioase, ceva nu pare a fi în regulă în …
Pe ce principiu funcţionează televiziunea? Ea poate fi definită ca un ansamblu de principii, metode și tehnici utilizate pentru transmiterea electrică pe un canal de comunicație a imaginilor în mișcare. Televiziunea poate fi vizualizată cu ajutorul televizorului. Din punct de …
Deşi acest eveniment s-a întâmplat în urmă cu aproape 2 ani, merită menţionat… Aşadar, preşedintele nou ales al Americii, Donald Trump, se întâlneşte pe 27 ianuarie 2017 cu premierul britanic Theresa May, cu care ţine o conferinţă de presă (pe …
Poliţiile din toată lumea sunt, în general, dotate cu maşini normale (să aducem aminte aici de celebrele Logan-uri de Poliţie din România). Dar ce se întâmplă atunci când un infractor are un BMW super-rapid şi fuge de Poliţie. Ce va …
Cecil Rhodes, părintele societăţilor secrete moderne, şi mentorul său spiritual, John Ruskin, continuau o tradiţie filozofică avându-şi originile în Grecia Antică şi chiar dincolo de ea. Dintre alte persoane ce au urmat această tradiţie îi putem cita pe pionierii socialismului, …
Oamenii din Scoția au una dintre cele mai scăzute speranțe de viață medii din întreaga Europă. Această speranță are nivelul de jos la nivelul populației din Glasgow (capitala Scoţiei), unde speranța de viață poate fi chiar de 54 de ani …
Scriam într-un articol din 2011 (Planul de război roşu: sau cum SUA voia să atace Canada, Marea Britanie şi China în anul 1930), cum SUA avea un plan nebunesc în 1930 de a ataca marele vecin de nord, Canada, pe …
Pe canalul YouTube Apex TV au apărut în ultimii ani o mulţime de videoclipuri cu povestiri despre călătorii în timp, pe care mulți le acuză că sunt decât nişte „fake-uri”. YouTube, în general, și Apex TV, în special, sunt terenul …
Biblia ne vorbeşte despre un artefact bizar, numit Chivotul Legământului, care conține cele 10 porunci pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise pe Muntele Sinai, undeva în jurul anului 1440 î.Hr. Dumnezeu a dat şi porunca: “Uitaţi-vă la Chivot, dar …