O nouă descoperire revoluţionară dă toată cosmologia peste cap! Universul nostru nu se extinde! Aşadar, teoria Big Bang-ului este falsă! Nu există nici materie şi energie întunecată, iar lumina este influenţată în spaţiu de o forţă misterioasă!

Până în prezent, ştiinţa ne învăţa că, după Big Bang, Universul s-ar extinde. Ei bine, ştiinţa actuală şi-a dovedit din nou impotenţa şi ne învaţă că această teorie e falsă… O, Dumnezeule, câtă încredere mai putem avea în toate aceste …

Cititi mai multe

Un imens roi globular de stele a fost aruncat de găurile negre masive din centrul galaxiei M87 şi se îndreaptă spre Pământ cu viteza incredibilă de peste 3 milioane de km pe oră!

Mie îmi place mult astronomia. Când aveam vreo 10 ani, îmi cumpăram din banii proprii (câştigaţi la urat) cărţi despre comete şi stele; alţii, la vârsta aceea, îşi cumpărau îngheţată, sucuri, gumă de mestecat sau hamburgeri. Asta e diferenţa între …

Cititi mai multe

Istoria galactică a omului: noi nu suntem singura specie umanoidă! Poate suntem urmaşii Lyrianilor sau a populaţiei umanoide de pe steaua Vega!

Omul nu este singura specie inteligentă din această galaxie și nici singura civilizație umanoidă. Chiar în vecinătatea noastră imediat galactică există mai multe rase umanoide. Cele mai multe dintre aceste rase au vizitat Pământul; unii dintre ei încă o fac …

Cititi mai multe

O nouă teorie sugerează că „materia întunecată” ar putea trimite meteoriţi şi asteroizi „mortali” către Pământ, provocând astfel catastrofe

Materia întunecată (sau materia neagră) ar putea trimite meteoriţi şi asteroizi „mortali” către Pământ, provocând astfel extincții în masă, cum ar fi cataclismul care a încheiat epoca dinozaurilor, spun oamenii de ştiinţă de la Harvard, într-un articol publicat recent din …

Cititi mai multe

Astronomii au identificat o stea gigantică galbenă, de 1.300 de ori mai mare decât Soarele şi de 1.000.000 de ori mai luminoasă! Steaua se vede cu ochiul liber, deşi se află la 12.000 de ani-lumină distanţă!

Astronomii au identificat cea mai mare stea galbenă observată vreodată în galaxia noastră și una dintre cele mai mari 10 stele descoperite vreodată, scrie site-ul rusesc hi-news.ru. Steaua are un diametru de 1.300 de ori mai mare decât diametrul Soarelui …

Cititi mai multe

Multe surprize ne mai rezervă Cosmosul nostru! Astronomii au descoperit o nouă clasă misterioasă de „stele rapide” care scapă de gravitaţia galaxiei noastre!

O echipă internaţională de astronomi a descoperit o nouă clasă surprinzătoare de „stele hipervelocitare” sau „stele rapide” – corpuri cereşti solitare care se deplasează suficient de repede pentru a scăpa de atracţia gravitațională a galaxiei Calea Lactee, anunţă Revista de …

Cititi mai multe

Universurile paralele există, ele comunicând prin intermediul gravitaţiei! Unii experţi spun că în 10 ani am putea chiar vizita lumile paralele prin „manipulări gravitaţionale futuristice”!

Vă prezint în continuare un articol care cred că o să vă placă mult şi care a apărut pe site-ul ştiinţific IEET.org. Şi e vorba despre universuri paralele! În momentul de faţă, mai citeşte cineva acest articol, aflându-se într-un univers …

Cititi mai multe

Telescopul NASA Hubble a descoperit norii de pe o planetă „extraterestră”, aflată la o distanţă de 40 de ani-lumină faţă de noi! Credeţi aşa ceva?

Telescopul spaţial NASA Hubble a descoperit nori în atmosfera unei planete de tip „super-Terra”, aflată la 40 de ani-lumină distanță, putând oferi astfel prima prognoză meteo pentru o planetă din afara sistemului nostru solar. Planeta monitorizată, cunoscută sub numele de …

Cititi mai multe