Se poate vorbi cu alte lumi şi alte inteligenţe cosmice cu ajutorul unei oglinzi negre! A făcut-o ocultistul John Dee, în timpul reginei Elisabeta…

John Dee (1527-1608) a fost unul dintre faimoşii ocultişti ai lumii. În timp ce lucra la operele sale, undeva prin anul 1581, avu parte de o întâmplare extraordinară. Îi apăru în faţă o fiinţă supraomenească sau, cel puţin, neomenească, înconjurată …

Cititi mai multe

Într-un subsol secret din Londra s-au descoperit artefacte bizare incredibile! Creaturi nemaiîntâlnite până în prezent, ce fac parte din colecţia unui renumit naturalist englez!

Multe lucruri bizare am văzut la viaţa mea, dar totuşi asta întrece orice inaginaţie. Însă, despre ce e vorba? În 2006, un subsol sigilat a fost descoperit sub un orfelinat din Londra. În interior erau sute de lăzi mari, care …

Cititi mai multe

După mai multe meditaţii pentru a intra în contact cu „extratereştrii”, un englez a reuşit să fotografieze o apariţie din alte dimensiuni! Încă o dovadă că „extratereştrii” nu sunt altceva decât „demoni”!

O nouă povestire ciudată cu extratereştri putem citi pe site-ul Lancashire Evening Post: După luni de meditaţie în timpul nopţii pentru a comunica cu extratereştrii, Zed Khan, un bărbat în vârstă de 47 de ani, susţine că a făcut contactul …

Cititi mai multe

O descoperire „uluitoare” într-un Coran secret din secolul al VII-lea provoacă panică printre musulmani! Sau totul face parte din acelaşi scenariu de luptă împotriva tuturor religiilor?

Un vechi Coran prăfuit se află la Biblioteca Universităţii din Birmingham (Anglia), unde există un mister de secole întregi, iar ceea ce tocmai a fost descoperit ar putea scutura religia islamului direct în nucleul ei. Astfel, există un Coran vechi …

Cititi mai multe

Incredibila legendă a regelui zburător britanic Bladud: este el primul om din istorie care a zburat deasupra Pământului acum aproape 3.000 de ani?

Există o legendă veche și foarte ciudată în Marea Britanie. Această legendă a fost menționată pentru prima dată de istoricul Geoffrey of Monmouth în „Istoria regilor Britaniei” („Historia Regum Brittaniae”) și în „Viața lui Merlin”, scrisă în secolul al XII-lea, …

Cititi mai multe

Cum a încercat regele Charles al II-lea al Angliei să interzică toate cafenelele! Atunci, cafenelele reprezentau Facebook-ul de astăzi! Dovada că dintotdeauna conducătorii au încercat să suprime libertatea de expresie a cetăţenilor…

În 1675, regele Carol al II-lea al Angliei (Charles II) a emis o proclamație pentru a pune capăt existenţei cafenelelor. El nu numai că a interzis cafenelele, dar, de asemenea, a interzis oamenilor să vândă cafea, ciocolată, şerbet și ceai …

Cititi mai multe