Mărturii despre existenţa lui Yeti, a crocodililor din Rusia sau a caracatiţelor uriaşe dau de lucru criptozoologilor din întreaga lume. În mod incredibil, în ultimul secol, au fost descoperite, vii şi nevătămate, vietăţi care se presupunea că au dispărut cu mii de ani în urmă.
Părintele criptozoologiei a fost Dr. Bernard Heuvelmans, care a şi propus termenul, în 1955, odată cu publicarea cărţii sale „Pe urmele animalelor necunoscute“. Cum cei interesaţi de teoriile sale au fost numeroşi, din 1982, Heuvelmans a început să editeze revista „Criptozoologia“, definind termenul că ştiinţa ce se ocupă cu studiul animalelor ce nu sunt recunoscute oficial de specialiştii în zoologie, dar acceptate într-o oarecare măsură, datorită numeroaselor mărturii ale celor care au întâlnit astfel de creaturi. Termenul derivă din cuvântul grecesc kryptos, care înseamnă necunoscut, secret, enigmatic, misterios.
De-a lungul secolelor, numeroase specii de animale au dispărut, ca rezultat al dezechilibrului ecologic creat de dezvoltarea societăţii omeneşti sau al încercărilor directe de exterminare a speciilor-problema. Un exemplu în acest sens îl constituie lupul marsupial sau tigrul tasmanian (Thylacinus cynocephalus). La începutul secolului al XX-lea, acest marsupial carnivor ce trăia în Australia a fost vânat până la dispariţie. Ultimul exemplar cunoscut a murit în captivitate, în 1936, în Grădina Zoologică din Hobart, Australia. Numeroasele mărturii ale apariţiei sale, înregistrate chiar şi în prezent, arata însă că ar mai putea există câteva exemplare ce trăiesc încă în sălbăticie.
Criptozoologia vine şi în sprijinul ideii că multe dintre aceste animale misterioase sunt de fapt supravieţuitori din timpuri străvechi. De exemplu, timp de sute de ani au existat relatări despre dinozauri care au supravieţuit în junglele Africii Centrale. Cea mai timpurie mărturie scrisă o găsim într-o carte din 1776, în care Abbe Proyhart susţine că a văzut urmele gigantice ale unui animal cu gheare în vestul Africii Centrale. Conform aceleiaşi idei, monştrii marini ar fi de fapt plesiozauri (reptile acvatice preistorice), iar Yeti – Gigantopitecus blacki, o maimuţă antropoidă care se presupune că a dispărut acum câteva sute de mii de ani.
Anticele şopârle uriaşe se poate să fi existat în Rusia până în urmă cu câteva secole. O fiinţă enigmatică (semănând după unii cu un crocodil, după alţii cu un dinozaur) a apărut în oraşul Arzamas la începutul secolului al XVIII-lea. Autorităţile au conservat monstrul într-un vas umplut cu „vin tare“ (o altă denumire pentru vodka) şi l-au trimis la Sankt-Petersburg pentru studiu. Bărbaţii care însoţeau încărcătura către oraş se pare că au băut alcoolul din vas, iar şopârla-relicvă, probabil ultima din specia sa, a fost folosită pe post de gustare. Stema oraşului Moscova, pe care este zugrăvit Sfântul Gheorghe Purtătorul de Biruinţa străpungând cu o suliţă un şarpe, este şi ea un izvor pentru criptozoologi. Sunt puţini cei care ştiu că aceşti sarpi au fost fiinţe reale ce populau la un moment dat pădurile din Rusia. Cu ei se luptau voinicii din poveştile şi legendele ruseşti. Se pare că săbiile vechilor cavaleri au pecetluit dispariţia de pe Pământ a acestor şopârle preistorice.
Crocodilii din Novgorod
Nu numai legendele şi poveştile amintesc de monştrii enigmatici. Există şi alte izvoare care amintesc făpturile de-a dreptul extraordinare. Cine deschide al 30-lea volum al „Culegerii de letopiseţe ruseşti“, va găsi o notiţă uimitoare, datând din anul 1582: „În acea vară au ieşit crocodilii din rău şi i-au speriat pe oameni. Aceştia s-au rugat lui Dumnezeu să îi scape de necaz. Unii au reuşit să se ascundă, dar alţii au fost omorâţi de monştri“. Ce sunt aceşti crocodili care au ieşit din rău şi s-au năpustit asupra oamenilor? Acest fapt s-a petrecut nu în îndepărtata Africa, ci în apropierea oraşului Novgorod. Se poate că letopiseţul să fi exagerat într-o oarecare măsură? Notiţele unui agent al unei companii comerciale englezeşti pe nume Jerome Garcey vin însă în sprijinul ciudatei mărturii.
În anul 1589, britanicul a călătorit de mai multe ori în Rusia. Pe drumul spre est, în Polonia, a fost martorul unui fapt nemaivăzut. În jurnalul său s-a păstrat următoarea notiţa: „Am plecat din Varşovia seara, am traversat un rău, pe malul căruia se găsea un crocodil veninos, mort. Oamenii din anturajul meu i-au străpuns stomacul cu suliţele. Ca urmare a acestui fapt, s-a răspândit un asemenea miros, încât am fost otrăvit şi am rămas internat într-un spital din satul apropiat, unde am găsit compasiune şi ajutor creştin, astfel încât mi-am revenit destul de repede“.
Mărturie austriacă despre şopârle stranii
Şopârlele stranii, necaracteristice pentru fauna rusească, se întâlnesc şi în amintirile solului austriac în Rusia, Sigismund Gerbershtein, care a călătorit în aceste locuri în anii 1517 şi 1526. Iată cuvintele sale: „Această regiune este foarte bogată în păduri în care se pot observa fenomene îngrozitoare. Aici, şi în zilele noastre mai trăiesc foarte multe persoane care se închină idolilor şi care se hrănesc cu un fel de şerpi care au patru picioare scurte, seamănă cu şopârlele şi au un corp negru şi gras…“.
Monştrii care beau sânge
Chiar dacă relatările dau de gândit mulţi privesc aceste izvoare cu neîncredere. Astfel au judecat la un moment dat cercetătorii şi povestea unui pilot care a suferit o avarie a aparatului său pe insula Komodo din arhipelagul Jawa. Accidentul pilotului se întâmplă în anul 1912. Întorcându-se din călătorie, el a început să povestească lucruri incredibile despre monştrii care beau sânge. Abia în vara anului 1926, pe insulă a sosit o expediţie de zoologi care au studiat relicvele gigantice ale şopârlelor, denumite de ei dragonii de pe insula Komodo. Aceste animale preistorice al căror număr nu era mai mare de 1.000 atingeau lungimea de 4,5 metri şi cântăreau aproximativ 170 de kilograme. Varanii gigantici erau destul de agresivi, atacând fără ezitare animale impunătoare. Un vânător german, vestit la acea vreme, a murit în expediţia din Komodo, în circumstanţe rămase neclarificate. El a plecat să fotografieze un grup de varani şi nu s-a mai întors. Pe malul unei mlaştini au fost găsite doar ghetele sale şi camera de fotografiat distrusă.
Melc de o jumătate de kilogram
Din documentele oficiale rezultă că, în prezent, comunitatea internaţională a criptozoologilor uneşte aproximativ 50 de cercetători din 20 de ţări. Bazându-se pe legende şi mituri, ei se ocupă cu căutarea unor animale enigmatice şi cu studierea unor fenomene neînţelese din natură vie. Pentru ei, aceasta nu este o fugă după senzaţional, ci o activitate ştiinţifică serioasă. Drumul a fost presărat cu multe nereuşite, dar şi cu destule victorii. Una dintre ele este faimoasa poveste a unui melc care cântărea o jumătate de kilogram. Cercetătorii au aflat despre el din povestirile negrilor din Africa Centrală, unde au găsit şi câteva cochilii gigantice. Un exemplar viu a fost descoperit cu totul întâmplător printre nişte buşteni transportaţi la Marsilia. Melcul uriaş a fost plimbat triumfal prin Paris, Los Angeles, San Francisco, New York, Berlin sau Londra. Printre coralii din marele recif din Australia criptozoologii au prins nu demult opt tipuri noi de peşti exotici, despre existenţa cărora nu ştia nimeni nimic.
Caracatiţa uriaşă
În nisipurile din Arabia a fost prinsă o şopârlă de 120 de centimetri, strămoşul varanului asiatic. Menţionată în cele mai vechi legende arabe, aceasta şopârlă a fost căutată fără încetare 25 de ani. Molusca gigantică este invocată ori de câte ori cineva susţine inutilitatea criptozoologiei. Aceste animale stranii ce bântuie adâncurile oceanelor pot atinge mărimi impresionante. Estimările recente arata ca o caracatiţă uriaşă poate atinge 20-22 de metri. Deşi nici un specimen adult nu a fost văzut în viata cercetătorii, care cu ceva timp înainte luau în râs mărturiile celor ce întâlniseră astfel de monştri, au capturat câteva exemplare tinere în apropiere de Noua Zeelandă. Planurile oamenilor de ştiinţă includ introducerea unor astfel de exemplare tinere în acvarii uriaşe şi studierea procesului lor de creştere.
Recent au fost găsite dovezi ale existenţei unei specii chiar mai impresionante decât caracatiţa gigant. Mesonychoteuthis hamiltoni a fost descrisă în detaliu datorită descoperirii de ultimă oră a unui specimen cu adevărat uriaş. Cercetătorii au reuşit să stabilească deocamdată ca această nouă specie de caracatiţa trăieşte în apele antarctice şi că poate ajunge la mărimi cu adevărat impresionante, cu mult mai mari decât caracatiţa gigant.
Animale iluzorii
Întâlniri cu hominizi păroşi precum Yeti, Sasquatch sau Nguoi Rung sunt menţionate încă din antichitate. Cea mai cunoscută dovadă a existenţei acestei făpturi estre faimosul film al lui Roger Patterson, ce datează din 1967. Ipotezele vorbesc de întâlniri cu specii dispărute de maimuţe antropoide. Se presupune că un asemenea animal ar putea fi Gigantopithecus blacki, o maimuţă antropoidă care se presupune că a dispărut acum câteva sute de mii de ani. Povestea descoperirii gorilei de munte demonstrează că o asemenea specie poate rămâne nedetectata decenii bune şi că legendele populare despre astfel de creaturi pot avea o bază reală. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul ursului Panda uriaş. A fost nevoie de 67 de ani din momentul în care vesticii au „descoperit“ acest animal până la capturarea unui exemplar. În această perioadă, 12 expediţii pregătite temeinic nu au reuşit să obţină nici măcar o fotografie a unui exemplar. A fost nevoie de peste 20 de ani pentru a captura un specimen de papagal din Congo. Până atunci, acesta era cunoscut de cercetători doar din mărturiilor şi descrierii localnicilor.
Explicaţii pentru monştri marini
Un alt tip de animale care au născut numeroase controverse sunt aşa zişii monştri marini. Cel mai faimos astfel de exemplar se presupune că se afla în lacul Loch Ness din Scoţia. Multe dintre mărturiile existente se pot explica în parte prin unele fenomene climaterice mai puţin cunoscute ce determina o formă stranie a valurilor. O altă explicaţie, valabilă pentru lacurile care au legătură cu marea, ar fi apariţia unui sturion. Înfăţişarea acestuia ar înflăcăra cu siguranţă imaginaţia multora. Astfel, în loc de solzi, sturionul de Atlantic (Acipenser oxyrhynchus) este acoperit cu cinci rânduri de plăci osoase. Sturionii mai mici pot înota prin râuri până în lacurile ce au legătură cu oceanul, aşa cum ar fi Lacul Champlain din Vermont, SUA. Odată ajuns acolo, sturionul poate creşte la dimensiuni impresionante. Astfel, sturionul de Atlantic ajunge la peste 5 metri lungime şi poate cântări peste 400 de kilograme. În 1951, un pescar declară sus şi tare că a văzut un monstru în Lacul Champlain. A tras câteva gloanţe în dreptul straniului animal, iar acesta a dispărut. Câteva zile mai târziu, corpul unui sturion uriaş ce purta urma unui glonte a fost adus de valuri la mal. Cel mai mare sturion măsurat vreodată este însă un specimen de Acipenser huso, prins în râul Volga, în 1827. Peştele măsura 8 metri şi avea o greutate de 1.470 de kilograme.
Surprize de proporţii: peşti primitivi dispăruţi de 80 de milioane de ani
Câteodată, animale ce se presupune că au dispărut demult se dovedesc în viaţă. Coelacanth-ul (un peşte primitiv) este cel mai bun exemplu. În 1938, un coelacanth a fost prins de pescarii de pe vasul Nerine, aproape de gurile raului Chalumna din Africa de Sud. Peştele măsură aproximativ 2 metri şi cântărea peste 60 de kilograme. Marjorie Courtenay-Latimer, de la Muzeul din Londra, nu l-a putut identifica, aşa că i-a trimis un desen profesorului J.L.B. Smith de la Universitatea Rhodes din Africa de Sud. Abia acesta a stabilit că este un coelacanth. Înainte de această descoperire uimitoare, cercetătorii considerau specia dispărută cu peste 80 de milioane de ani în urmă. Următorul specimen a fost prins abia în 1952. De atunci, peste 200 de astfel de peşti au fost capturaţi în jurul Insulelor Comoro. Un alt exemplu recent este cel al şopârlei Gallotia gomerana din Insulele Canare. În iunie 1999, cercetătorii spanioli au dat de ştire că au găsit 6 exemplare din această specie în insula La Gomera. Gallotia gomerana, şopârla de peste jumătate de metru lungime, era considerată dispărută de aproximativ 500 de ani. În 1997 a fost descoperit un şoarece de copac uriaş în Munţii Vilcabamba din Peru. Autorul descoperirii, Louise Emmons de la Institutul Smithsonian, a numit animalul Cuscomys ashaninka, după oraşul Cuzco lângă care a fost găsit şi numele băştinaşilor locului, Ashaninka.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Mărturii despre existenţa lui Yeti, a crocodililor din Rusia sau a caracatiţelor uriaşe dau de lucru criptozoologilor din întreaga lume. În mod incredibil, în ultimul secol, au fost descoperite, vii şi nevătămate, vietăţi care se presupunea că au dispărut cu mii de ani în urmă.
Nu numai legendele şi poveştile amintesc de monştrii enigmatici. Există şi alte izvoare care amintesc făpturile de-a dreptul extraordinare. Cine deschide al 30-lea volum al „Culegerii de letopiseţe ruseşti“, va găsi o notiţă uimitoare, datând din anul 1582: „În acea vară au ieşit crocodilii din rău şi i-au speriat pe oameni. Aceştia s-au rugat lui Dumnezeu să îi scape de necaz. Unii au reuşit să se ascundă, dar alţii au fost omorâţi de monştri“. Ce sunt aceşti crocodili care au ieşit din rău şi s-au năpustit asupra oamenilor? Acest fapt s-a petrecut nu în îndepărtata Africa, ci în apropierea oraşului Novgorod. Se poate că letopiseţul să fi exagerat într-o oarecare măsură? Notiţele unui agent al unei companii comerciale englezeşti pe nume Jerome Garcey vin însă în sprijinul ciudatei mărturii.
Chiar dacă relatările dau de gândit mulţi privesc aceste izvoare cu neîncredere. Astfel au judecat la un moment dat cercetătorii şi povestea unui pilot care a suferit o avarie a aparatului său pe insula Komodo din arhipelagul Jawa. Accidentul pilotului se întâmplă în anul 1912. Întorcându-se din călătorie, el a început să povestească lucruri incredibile despre monştrii care beau sânge. Abia în vara anului 1926, pe insulă a sosit o expediţie de zoologi care au studiat relicvele gigantice ale şopârlelor, denumite de ei dragonii de pe insula Komodo. Aceste animale preistorice al căror număr nu era mai mare de 1.000 atingeau lungimea de 4,5 metri şi cântăreau aproximativ 170 de kilograme. Varanii gigantici erau destul de agresivi, atacând fără ezitare animale impunătoare. Un vânător german, vestit la acea vreme, a murit în expediţia din Komodo, în circumstanţe rămase neclarificate. El a plecat să fotografieze un grup de varani şi nu s-a mai întors. Pe malul unei mlaştini au fost găsite doar ghetele sale şi camera de fotografiat distrusă.
