Site de secrete, stiinta si metafizica

Stelele din Aksum, urmele unei civilizaţii fabuloase

0 31

aksum6Legenda pietrelor din Aksum

Şi astăzi în Aksum circulă legenda, conform căreia strămoşii locuitorilor de aici ştiau să topească piatra. O turnau în forme de lemn lungi, iar când piatra se răcea, o ciopleau, o şlefuiau şi o transformau în stele uriaşe… Aceste stele au fost făcute de ciclopii care au populat platourile ethiopiene, cu mult înainte ca acolo să se fi ivit strămoşii locuitorilor de azi. Uriaşii le tăiau din stâncile de lângă oraş şi le transportau pe umeri aici, în piaţă.

Cum am putea replica noi, oameni ai secolului XXI, acestui popor semianalfabet care încearcă să găsească în legende explicaţia misterioaselor stele de la Aksum? Ciclopi n-au existat niciodată, iar piatra nu poate fi topită… Iar în ciuda succeselor dobândite de aksumologie, această importantă ramură a orientalisticii, foarte multe aspecte din trecutul Aksum-ului rămân mai departe învăluite în mister, inclusiv principala problemă a acestei ştiinţe: originea şi destinaţia uriaşelor coloane – stele lucrate din blocuri de bazalt albastru, care se înalţă în piaţa centrală din Aksum sau zac de-a lungul drumului, doborâte de timp, ori de barbaria omului. Cea mai înaltă dintre coloanele care au ajuns până la noi are 33,5 m. Dar există şi „stele” mai mici, între 5 m şi 21 m. în total, ceva mai mult de 200 de monoliţi de bazalt, deosebiţi unul de altul: fie zvelţi şi eleganţi, splendid şlefuiţi şi bogat ornamentaţi, fie intenţionat primitivi, grosolani. în orice caz, toţi sunt rezultatul muncii titanice a unui întreg popor. Muncă depusă vreme de decenii, dacă ţinem seama de nivelul de dezvoltare a tehnicii din acele timpuri.

Legenda apariţiei Aksumului

Dar, să intrăm în detalii! Tsegai Nebeibeh, cel mai renumit aksumolog, afirmă următoarele: „Istoria orală a Aksum-ului socoteşte că oraşul şi-a făcut apariţia încă din timpurile biblice. Pe vremea aceea, princialul oraş din ţară, care se numea Sheba, era condus – spune legenda – de un uriaş balaur sau şarpe. Aceiaşi legendă mai spune că el cerea mereu supuşilor jertfe – în animale şi fete. Printre nefericitele fete care urmau să cadă victime tiranului a fost şi o frumoasă, îndrăgită de voinicul Agaboz. Ca să-şi salveze iubita, tânărul a ucis monstrul, iar poporul l-a proclamat rege. După el, a urmat la tron fiica lui, frumoasa Makenda, regina Shebei. Inteligenta şi cultivata cârmuitoare a devenit cunoscută ca regina din Saba”.

Aksumul, imperiu la fel de mare ca şi Imperiul Roman

Localizarea Imperiului Aksum
Localizarea Imperiului Aksum

În prezent, Aksumul numără circa 5000 de locuitori, dintre care 1000 sunt călugări. Nimeni nu şi-ar putea imagina astăzi că Aksumul a fost cândva centrul unuia din cele mai puternice state ale Antichităţii. Una din puţinele informaţii despre Aksum, ca de altfel despre majoritatea oraşelor din Africa de Est, ne-o oferă celebrul Periplu al Mării Eritreii – cel mai vechi manual de pilotaj al Antichităţii, ajuns până în vremurile noastre, scris cam în anul 60 d. Chr. Titlul manualului vorbeşte de la sine. Marea Eritreii era vechiul nume al Oceanului Indian, iar Eritrea – o parte componentă a statului Aksum.

Un stat care a lăsat grandioase monumente arhitectonice, lucrate cu o tehnică ce continuă şi azi să fie o enigmă pentru noi, care a cucerit imense teritorii, a controlat ambele maluri ale Mării Roşii şi a avut o flotă puternică. În acea vreme, Aksumul era un stat atât de puternic, încât trata de la egal la egal cu ţări cum ar fi Bizanţul şi India. Faptul este confirmat şi de istoricul arab Mani, care în secolul al III-lea d. Chr. menţiona în scrierile sale că în vremea sa erau patru mari imperii: Aksumul, Babilonul, Roma şi Egiptul.

Aksumul îşi datora faima şi bogăţia religiei şi armatei sale foarte puternice. Avea pe teritoriul său nenumărate palate şi biserici, ce au trezit uimirea şi admiraţia numeroşilor călători străini atraşi de frumuseţile sale. Ele se bucurau de faimă în lumea întreagă. Este epoca în care în marea capitală africană şi-au făcut apariţia grandioasele „stele”. Ele erau monumente ridicate pentru cinstirea armatei.

Uriaşele construcţii din jungla africană

aksum3Exploratorii care au cercetat jungla sud-africană au descoperit aici existenţa unor uriaşe construcţii elipsoidale – adevărate temple de piatră, cetăţi cu ziduri puternice împrejur, la care pietrele erau lucrate fără mortar. Mai târziu, s-a putut constata că era vorba de ruinele capitalei marelui imperiu minier Zimbabwe, situat în regiunea dintre Limpopo şi Zambezi, marile fluvii africane.

La o cercetare superficială, exploratorului i-ar părea că cetăţile din Zimbabwe şi stelele din Aksum prezintă doar două trăsături comune: caracterul lor enigmatic şi gigantismul construcţiilor. La est de lacul Rudolf (azi Turkana), pe sălbaticul platou Jilbaba din extremul sud al Ethiopiei, pot fi văzute o serie de stele înalte de 5 m, grosolan cioplite, asemănătoare cu cele din Aksum. Pe la jumătatea drumului dintre Aksum şi Zimbabwe, undeva în Tanzania, a fost descoperit un alt oraş misterios, denumit Angaruka. Descoperirea sa, în anul 1935, a fost cu totul întâmplătoare, şi se datorează unui funcţionar colonial. Cercetarea sa i-a revenit profesorului L. Leakey. Construcţiile din Angaruka şi Zimbabwe, după cum avea să constate Leakey, nu au mortar la îmbinarea bucăţilor de piatră şi prezintă multe asemănări. În vremurile noastre, Departamentul pentru protejarea monumentelor antice din Tanzania a întreprins o serie de săpături la Angaruka. De astă dată s-au descoperit, printre altele, coliere de scoici, făcându-se astfel legătura oraşului cu ţărmul oceanului. S-a pus întrebarea dacă nu este cumva o simplă coincidenţă, sau zidurile de la Jilbaba şi ruinele de la Angaruka constituie vestigii ce leagă Aksum de Zimbabwe?

Dacă sunt examinate astfel sub forma în care au ajuns până în zilele noastre, stelele ţâşnesc parcă pur şi simplu din pământ, având la bază o temelie naturală. La începutul anului 1970 a fost descoperit un amănunt senzaţional. O expediţie arheologică franco-ethiopiană, care a întreprins vreme de doi ani săpături, inclusiv în centrul parcului stelelor din Aksum, a constatat, în vreme ce disloca straturile suprapuse de pământ şi argilă, existenţa unor monede, vase de lut şi o serie de obiecte de uz casnic străvechi, aflate la baza unei construcţii uriaşe, cândva. S-a crezut, până atunci, că stelele se aflau ridicate pe o movilă naturală, cunoscută sub numele de colina Beta-Ghiorghios, acoperită cu iarbă şi străbătută de poteci ce duc în toate părţile. Săpăturile efectuate acum au permis constatarea că respectiva colină a fost în trecut o imensă platformă, având lungimea de 115 m şi fiind alcătuită din lespezi de bazalt cioplit. Pe versantele dealului erau construite trei terase, ce dădeau iluzia unei fundaţii în trepte. Astfel, s-a făcut uimitoarea descoperire că stelele nu reprezintă, de fapt, decât partea superioară a unei construcţii gigantice îngropate în pământ.

aksum5Palate mari cât un zgârie-nori modern

După cum se ştie, nenumărate monumente, de o valoare inestimabilă pentru cultura mondială, au fost distruse. Astfel, în 1938, războiul fascist de agresiune a Italiei asupra Ethiopiei s-a concretizat prin bombardamente aeriene asupra minelor bisericii Sfânta Mana Taakha-Maryam. Cu puţin timp mâi înainte, arheologii dezgropaseră temelia vechiului lăcaş, permiţând o primă reconstituire. A rezultat astfel că Taakha-Maryam, situată în imediata apropiere a parcului stelelor, fusese o construcţie mult mai mare decât cea descoperită pe colina Beta-Ghiorghios. Probabil că într-o primă fază a fost reşedinţa somptuoasă a unor conducători veneraţi de popor şi ulterior a devenit lăcaş de cult. Clădirea Taakha-Maryam măsoară 120 m lungime şi 80 m lăţime. Palatul dispunea de peste o mie de săli şi dormitoare. Pardoseala era alcătuită din plăci de marmură verde şi lemn de esenţe rare, roşii şi trandafirii. Pereţii erau căptuşiţi cu lemn de abanos şi marmură de culoare închisă, având încrustaţii de bronz aurit. Ferestrele şi uşile erau împodobite cu basoreliefuri, iar camerele erau ornamentate cu sculpturi în bronz şi vase de ceramică. Ca dimensiuni, alături de Taakha-Maryam, rivalizau numai Husuni-Kubwa din Kilwa şi celebrul Zimbabwe. Palatul din Aksum rămâne însă fără egal în întreaga Africă tropicală.

Judecând după ruinele temeliilor descoperite, ne întrebăm, pe bună dreptate, câte etaje au putut avea giganticele construcţii din această zonă. Descoperirile arheologice făcute acum o jumătate de secol fac să se creadă că stelele din Aksum repetă formele clădirilor din fosta cetate antică. S-a ajuns la concluzia că aici au existat palate cu 4, 6, 12 şi 14 etaje. Stelele reproduc, la scară redusă -un etaj de-al lor având 2 m – toate detaliile palatului. Un etaj putea să măsoare 2,8 m, deci un palat cu 14 etaje avea aproximativ 40 m înălţime. Avem de-a face cu veritabili zgârie-nori, construiţi la începutul erei creştine în îndepărtata Africă, departe de Atena, Roma şi Babilon. Se naşte fireasca întrebare: ce nivel de dezvoltare atinsese vechiul stat african, ca să-şi permită manipularea unor mase uriaşe de constructori şi materiale, ce constau mai ales din lespezi uriaşe de piatră perfect lustruite, pentru a nu avea nevoie de mortar ca să îl fixeze?

Enigma uriaşelor cariere de piatră

aksumLa sfârşitul secolului trecut, britanicul Bent a scos la lumină la circa 6 km nord-vest de Aksum, în localitatea Godebra, urmele unor mari cariere de piatră. De aici, pietrarii contemporani Aksumului au scos bazaltul, folosindu-se de o tehnică ce s-a pierdut. La jumătatea distanţei dintre carieră şi oraş, Bent a descoperit un bloc uriaş de piatră cioplită, lăsat în drum şi pe care constructorii, din motive rămase necunoscute, nu au mai apucat să-l folosească la construcţiile lor uriaşe. Obsesiv, persistă întrebarea şi în cazul Aksum-ului, ca şi la giganticele piramide din Egipt: ce tehnică foloseau constructorii pentru transportul şi ridicatul unor blocuri de piatră de câteva tone?

Nannos, un sol al împăratului bizantin Justinian, menţiona în scrierile sale că regele Aksum-ului călătorea într-o caretă poleită cu aur, iar curtenii în carete argintate, toate trase de elefanţi. Faptul că oamenii reuşiseră să îmblânzească elefanţii ne duce la gândul, dacă nu cumva forţa de tracţiune a elefanţilor nu fusese folosită la transportarea blocurilor de granit şi bazalt. Se mai ridică şi problema existenţei unor drumuri a căror infrastructură să reziste la transportul unor asemenea coloşi!

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie