Fabuloasa avere a lui Sinan Paşa, mare vizir al Imperiului Otoman – citiţi şi cruciţi-vă cât de bogat era acest om!

Din 215 mari viziri câţi a avut Împărăţia Otomană, majoritatea au fost la început simpli robi (paji) al sultanului, fiind recrutaţi cu forţa din rândul populaţiei creştine din imperiu, siliţi să se convertească la legea mahomedană şi crescuţi apoi la curtea Împărătească din Istanbul. Aşa au ajuns în decursul timpului mari viziri 31 albanezi, 11 bosnieci, 4 greci, 11 georgieni (gruzini) ş.a.m.d.

Rupţi de ţara în care se născuseră, crescuţi şi educaţi în spiritul islamismului, obişnuiţi să trăiască din ciorba şi pilaful sultanului, slujitorii aceştia nu mai credeau în nimic altceva decât în stăpânul care-i hrănea, în puterea banului şi a ierarhiei. Dovedind calităţi de buni oşteni şi administratori destoinici şi, desigur, prin bani şi intrigi, unii dintre ei reuşeau să parvină la cele mai inalte demnităţi în stat, inclusiv la aceea de mare vizir (echivalentul unui prim-ministru sau cancelar de astăzi). Ajunşi în această funcţie, de multe ori deveneau conducătorii reali ai Imperiului, mai ales când sultanul era o personalitate ştearsă.

Dintr-un copil orfan, Sinan a ajuns mare vizir

Un exemplu tipic de mare vizir, care a urmat un asemenea drum, a fost Sinan Paşa cel Bătrân (1506-1596), contemporan şi adversar fără glorie al lui Mihai Viteazul, slujitor a patru sultani. Recrutat de copil dintr-un sat din Albania (de aici şi epitetul de Sinan Albanezul), a fost crescut la curtea împărătească din Istanbul până la vârsta de 15 ani. La curte, viitorul mare vizir a învăţat meseria armelor, preceptele Coranului şi noţiuni de cultură turco-islamică, după care a primit cele dintâi slujbe, ca băiat de casă în apartamentele sultanului.

Peste câţiva ani, când a părăsit palatul imperial plecând în provincie, într-o funcţie superioară, Sinan ajunsese până la treapta de şef al ceaşnighirilor, slujitorii care aveau misiunea să supravegheze gătitul mesei pentru sultan şi împărţitul bucatelor. Ceaşnighirul-şef trebuia să-l ajute, totodată, pe sultan la urcarea pe cal, să-l servească în timpul diverselor solemnităţi şi, bineînţeles, să guste bucatele ce se aduceau la masa lui.

Odată încheiată „şcoala de slujbe” de la palat, a început şi ascensiunea cea mare a lui Sinan. El a fost numit rând pe rând, sangeacbei de Malatya şi de Kastamonu (în Anatolia), de Tripoli (în Libia), apoi de Erzurum (în Turcia) şi de Alep (în Siria). Cum ultimele două localităţi erau importante centre ale comerţului de tranzit cu mătase iraniană, mirodenii indiene şi pietre preţioase spre Europa, în scurtă vreme Sinan a adunat aici averi enorme. În 1568, sub Selim II, Sinan a devenit beilerbei de Egipt, provincie care trimitea anual la Istanbul, în vistieria personală a sultanului, uriaşa sumă de 500.000 florini de aur. Odată cu această funcţie, a primit şi titlul de paşă.

Marele succese

În acel moment a izbucnit în Yemen o răscoală a populaţiei nemulţumită de dominaţia otomană. Sinan Paşa a primit ordinul de a conduce operaţiile de represiune în această provincie bogată şi, în acelaşi timp, important centru strategic pentru otomani. Succesele obţinute i-au adus gloria de „învingător al Yemenului” şi mari bogăţii luate ca pradă de război. El şi-a câştigat simpatia marelui vizir Sokollu Mehmed Paşa. Drept urmare, în 1572 Sinan a fost ales membru al Divanului imperial. Doi ani mai târziu, a fost numit – în virtutea renumelui dobândit în Yemen – comandant suprem al trupelor care au anexat Tunisia la Imperiul Otoman. Victoria dobândită i-a deschis drumul spre cea mai înaltă demnitate în stat după sultan – funcţia de mare vizir. Şi, într-adevăr, la 25 august 1580, a primit mult râvnita pecete împărătească a marelui vizirat, funcţie pe care o va deţine în cinci rânduri. Nu era puţin lucru, într-o vreme atât de zbuciumată pentru Imperiul Otoman şi atât de nesigură pentru dregătorii săi.

Primele mari eşecuri

În timpul primului său mare vizirat, fiind şi comandant şef al oastei care lupta împotriva Iranului, supraapreciind şansele izbânzii sale, Sinan s-a lăudat că va aduce capul şahului la Istanbul. Dar promisiunea, deşi era făcută de comandantul uneia din cele mai puternice armate a timpului, s-a soldat cu retragerea din faţa trupelor iraniene şi ca urmare, cu pierderea pecetei de mare vizir. În cursul celui de-al treilea mare vizirat al său, când a izbucnit lungul război cu Austria (1593-1606), bătrânul paşă a promis la fel, la plecarea în campanie, că-l va aduce pe împăratul habsburgic legat în lanţuri, dar oastea otomană a fost înfrântă la Istolni Belgrad, important punct strategic la sud-vest de cetatea Budei. Turcii au pierdut atunci mai multe cetăţi în această zonă şi, doar cu preţul a mari eforturi, Sinan a reuşit să cucerească în septembrie 1594, cetatea Yanîk, la nord de lacul Balaton. Pe împărat n-a mai reuşit să-l înfrunte direct.

Ruşinea cea mare a păţit-o însă teribilul general în cea de-a patra guvernare a sa ca mare vizir, când a pierdut campania de pedepsire a lui Mihai Viteazul, domnul Munteniei. Înfrângerea lui Sinan a fost atât de mare încât niciodată nu s-a mai pomenit o asemenea nenorocire şi un asemenea prăpăd în istoria Imperiului Otoman de până atunci. Marele vizir a cedat comanda armatei caimacamului său şi a luat drumul Istanbulului, căutând cu înfrigurare justificări pentru înfrângerea suferită şi argumente pentru a-şi menţine postul. Dar înainte de a ajunge la Istanbul, a fost înştiinţat, la 19 noiembrie 1595, că nu mai este mare vizir.

Mazilul s-a întors la domeniul său de la Malgara (în Bulgaria), în timp ce marele vizirat a fost încredinţat lui Mehmet Paşa. Dar acesta abia şi-a luat postul in primire şi a căzut la pat grav bolnav (otrăvit oare de vreun agent al lui Sinan?) şi, în câteva zile, a murit. S-a întâmplat atunci lucrul la care nimeni în tot Imperiul nu se aştepta. Sultanul Mehmed III l-a numit din nou, pentru a cincea oară, mare vizir pe Sinan Paşa. La mijloc, desigur, n-au putut fi decât banii ambiţiosului bătrân, despre care izvoarele otomane spun că avea „punga mare şi protectori mulţi”.

La numai 4 luni, însă, după preluarea funcţiei, Sinan Paşa s-a stins şi el din viaţă (3 aprilie 1596). A fost acuzat de contemporanii săi de egoism, cruzime, fanfaronadă şi laşitate. A fost, din acest punct de vedere, un om al epocii sale, o epocă plină de oameni cruzi şi egoişti. Unul din sultanii slujiţi de Sinan, Mehmed III, în momentul urcării sale pe tron şi-a sugrumat 19 fraţi şi a aruncat în mare numeroase femei pe care aceştia le lăsaseră însărcinate.

Fabuloasa avere

În Imperiul Otoman exista obiceiul ca, atunci când vistieria statului sau cea personală a sultanului se aflau în criză, să fie confiscate averile demnitarilor maziliţi. Şi lui Sinan Paşa, vestit pentru bogăţiile sale, i s-au „găsit” cu uşurinţă unele datorii vechi către stat şi, în baza lor, a fost confiscată întreaga moştenire rămasă în urma sa. Cu acest prilej, alături de altele, au fost înregistrate următoarele bunuri:

– 600 000 ducaţi aur (ceea ce echivala cu circa 2 tone de aur);
– 2.900.000 aspri de argint (ceea ce echivala cu 1 tonă de argint);
– 29 poveri (peste 4 tone de diferite pietre scumpe: 20 sertare pline cu topaze; 1 tonă de perle; 2 coliere de diamante; 30 diamante roz; 7 mese şi numeroase vase încrustate cu pietre scumpe; 16 brăţări din nestemate; 20 ibrice din aur; 1 tablă de şah (cu piesele respective) incrustată cu pietre scumpe; 48 scuturi, 140 coifuri şi 120 centuri împodobite cu nestemate);
– 600 blănuri de samur, 600 blănuri de râs, 30 blănuri de vulpe, 900 blănuri de alte diverse animale;
– 1.075 bucăţi stofă de mătase ţesută în fir de aur, 2 pături de cal garnisite cu nestemate, 15 şiraguri de mătănii, 46 harşe (piese sub şa) lucrate din perle, 34 scări de şa din aur;
– săbii, iatagane, hangere şi buzdugane încrustate cu nestemate;
– vase de argint în greutate totală de peste 100 cântare (peste 5 tone);
– lemn de mosc, aloe, santal etc.;
– diverse obiecte din India şi China;
– 1 000 costume de mătase, postav şi bumbac.

O listă, într-adevăr fabuloasă, conţinând bogăţii demne de „O mie şi una de nopţi” şi adeverind renumele lui Sinan ca unul dintre cei mai bogaţi oameni ai timpului său. În inventar nu au fost trecute numeroasele pământuri care, sub diferite forme, aparţinuseră defunctului. Dintr-o serie de documente publicate recent rezultă că doar terenurile primite de la stat ca feudă au fost confiscate de sultan (totalizând un venit anual de 2 263 000 aspri); celelalte terenuri şi sumele date cu camătă au fost recuperate de moştenitori. Aceleaşi documente relevă că fostul vizir poseda, de asemenea, sume considerabile, distribuite unor diverse persoane sub formă de împrumut şi pentru care percepea o dobândă de 10%.

La averea inventariată în 1596 trebuiesc adăugate şi uriaşele sume investite de Sinan într-un mare număr de construcţii: moschei, băi, şcoli, palate, hanuri, mori, săpunării, tăbăcării, argintării, aurării, prăvălii etc. Dovezi ale acestei fabuloase bogăţii au fost şi darurile făcute de Sinan, sultanului. În 1589, de pildă, bătrânul general a oferit lui Murad III un splendid palat construit pe malul Mării Marmara, ai cărui pereţi erau împodobiţi cu faianţă de Iznik şi pulbere de aur.

Cu averile sale uriaşe, Sinan îşi putea permite să corupă pe oricine. În 1595 a mituit, de exemplu, cu impunătoarea sumă de 30.000 piese de aur, pe însuşi şeful religios musulman din Imperiul Otoman, Bostan-zade Mehmed-Efendi, obţinând în schimb de la acesta, sancţiunea religioasă necesară pentru mazilirea şi executarea lui Ferhad Paşa, rivalul şi predecesorul lui Sinan la marele vizirat.

Fără îndoială, Sinan a putut strânge averile sale fabuloase beneficiind de posibilităţile uriaşe oferite de posturile cheie pe care le-a deţinut vreme îndelungată, într-un stat întins pe trei continente. Favorizat de domniile unor sultani corupţi, care aveau o personalitate ştearsă, Sinan şi-a atras uşor stăpânii de partea sa prin bani şi abilitate, dobândind astfel cele mai avantajoase situaţii care i-au permis rapida şi uriaşa sa îmbogăţire.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.