Securitatea din timpul comunismului nu era decât o continuare a Direcţiei Siguranţei Generale a Statului de dinainte de comunism?


Mulţi dintre noi condamnă Securitatea din timpul comunismului, pentru fapetele oribile care le-a înfăptuit. Dar de ce opinia publică contemporană ignoră faptul că Securitatea ca poliţie politică n-a fost decât o continuare directă a Direcţia Siguranţei Generale a Statului, o structură creată în anul 1908, în plin regim democratic? Deşi a fost în interesul altei clase sociale, s-au folosit exact aceleaşi metode.

Poliţia politică din România s-a născut după marea răscoală ţărănească din 1907, care a luat total prin surprindere autorităţile statului. Acest eveniment de un tragism maxim, care la vremea lui a îngrozit nu numai Europa, ci întreaga lume, prin amploarea şi bestialitatea represaliilor. Această nouă instituţie avea misiunea de a conduce activitatea poliţienească, administrativă şi judiciară din ţară, dar mai ales de a opera pe teren informativ, ocupându-se îndeosebi de evenimentele şi infracţiunile cu caracter politic, adică făcea „poliţie” politică.

Direcţia Siguranţei Generale a Statului, întruchipând „poliţia politică” a României moderne şi „democratice” a înfiinţat câte o brigadă specială de siguranţă în fiecare capitală de judeţ şi a reorganizat poliţiile de frontiera, pentru a putea pătrunde mâi în adâncime în ţările limitrofe, pentru culegerea de informaţii ce interesau siguranţa frontierelor naţionale. Structurile informative teritoriale nu depindeau, sub nici o formă, de prefecţii de judeţe, fiind subordonate nemijlocit Direcţiei Siguranţei Generale.

Direcţia Siguranţei Generale a Statului, pe toată durata existentei sale a cooperat cu structurile de informaţii şi contrainformatii ale Armatei. În situaţiile de criză, când politia politică s-a dovedit incapabilă să controleze situaţia s-a apelat la Armată, care a tras în manifestanţi, fără ezitare şi fără a fi incriminată, aşa cum s-au petrecut lucrurile în 1918, 1929 şi 1933.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu