Secretul vioarelor Stradivarius

1.172 vizualizari

stradivarius violin„Nu există un secret Stradivarius. Nu există decât o artă de a fabrica instrumente cu coarde”. Afirmaţia aparţine lui Yvon Baarspuul, un fost dirijor, de origine olandeză.

Celebrul lutier Antonio Stradivarius din Cremona (Italia), precizează dicţionarele, născut pe la 1644 şi mort în 1737, a fabricat instrumente a căror reputaţie este fără egal, după circa 300 de ani. Calitatea acestora, afirmă specialiştii, s-ar datora în mod special lacului cu care a fost acoperit instrumentul, lac cu o compoziţie rămasă secretă. „Aceasta este un fals!”, exclamă Yvon Baarspuul. El afirmă că elementele lacului se cunosc, doar arta de a le amesteca a rămas ascunsă. Lacul respectiv s-ar compune din mai multe răşini, mai ales din terebentină şi din propolis. „Uneori, pot fi văzute chiar picioruşe de albine în lacul ce acoperă instrumentele fabricate la Cremona”, afirmă fostul dirijor.

Materia de bază este o plantă erbacee din regiunile calde şi temperate, a cărei rădăcină furnizează o materie colorantă egalând oxidurile de aluminiu, zinc şi fier. „Arta, nu secretul, insistă fostul dirijor, este de a doza aceste elemente pentru a obţine un lac de o transparenţă perfectă”. „Trebuie, este absolut obligatoriu, să se vddă cea mai mică fibră din lemnul instrumentului”.

Yvon Baarspuul, la începutul carierei sale muzicale fiind violonist, reaminteşte cu o satisfacţie de-abia ascunsă că cel mai mare expert al lui Stradivarius, Simon Frederico Sacconi, decedat în 1973, autorul principalei lucrări asupra lutierului din Cremona, n-a ajuns să elaboreze lacul a cărui compoziţie, totuşi, o cunoştea. „Sacconi a ajuns să construiască viori, dar când a vrut să aplice şi lacul, acesta nu-şi mai păstra transparenţa necesară”, relevă Baarspuul. Pentru a nu reedita această nedorită întâmplare, Baarspuul a recurs la serviciile a doi chimişti. A descoperit, totodată, că o problemă la fel de importantă este metoda de uscare a lacului, ce se aplică pe lemnul instrumentului în patru straturi. O lampă cu raze ultraviolete, pusă la punct în Olanda, îi permite lui Baarspuul să suplinească în orice moment soarele, care uscase instrumentele lui Stradivarius şi Guarneri.

Dar, totuşi, nu este vorba doar de lac. Lemnul utilizat pentru plăsmuirea viorii   se dovedeşte a fi şi el de o foarte mare importanţă. „Dacă instrumentul este prost, explică Baarspuul, un lac bun nu-l face mai bun. Dacă instrumentul este excelent, un lac prost îl poate deteriora”. A trebuit, trebuie deci, regăsit „echilibrul perfect” al instrumentelor fabricate în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea la Cremona. Ceea ce reclamă o muncă de artist.

Pentru fostul şef de orchestră, familia Stradivarius, ca şi Guarneri, reprezintă în domeniul fabricării instrumentelor cu coarde ceea ce Leonardo da Vinci sau Michelangelo au reprezentat pentru pictură şi sculptură. Este vorba, înainte de toate, de alegerea lemnului: brad pentru partea de sus a instrumentului şi arţar pentru cutia de rezonanţă. „Cele două părţi trebuie să se armonizeze ca un cuplu perfect”, afirmă el. „Căci dacă bărbatul şi femeia nu se înţeleg, există o permanentă dispută. Iar la o vioară sau la un violoncel există discordanţă”. Mai întâi trebuie lucrat lemnul, care devine perfect neted. Lutierii din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea erau veritabili sculptori în lemn. Nu exista în acest domeniu niciun secret pentru ei şi de aceea au ajuns la o măiestrie atât de greu de egalat. În plus, trebuie foarte multă răbdare. Unui Stradivarius – este vorba de instrument – i-au trebuit 40 de ani ca să se maturizeze…