S-a descoperit ştiinţific că între marile genii şi nebuni nu există decât o mică diferenţă


geniiSe ştia că există o linie foarte fină între genii şi nebuni, însă cercetătorii au descoperit că persoanele creative au o genă în comun cu cele atinse de psihoză sau depresie. Descoperirea ar putea explica de ce un geniu precum Van Gogh a avut un comportament atât de distructiv faţă de propria persoană, relatează The Telegraph.

Gena comună se numeşte neuregulin 1 şi joacă un rol în dezvoltarea mentală, dar o variantă a ei este asociată cu bolile mentale, precum schizofrenia sau tulburările bipolare.

Concluziile au fost trase în urma unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Semmelweis, din Ungaria, care au recrutat un grup de persoane considerate extrem de creative şi realizate. După ce li s-au luat mostre ADN şi li s-a pus la încercare originalitatea, s-a observat că în cazul lor această genă era prezentă. Neuregulin 1, care este întâlnit şi în cazul persoanelor cu boli mentale, are cu siguranţă o legătură cu creativitatea, întâlnindu-se şi în cazul geniilor.

Sursa: www.ziare.com


Lasă un comentariu