Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Puterea vrăjitoriei cu figurina de ceară şi moartea misterioasă a reginei Franţei

204

Jeanne de NavarrePentru că pe 14 iulie este ziua Franţei, n-ar fi rău să aflăm împreună un episod misterios, şi totodată fantastic, din istoria Franţei.

Ura unui episcop faţă de regina Franţei

Ne aflăm pe 4 ianuarie 1305. Încă de dimineaţă viscolea cumplit peste provincia franceză Champagne şi oamenii cumsecade din oraşul Troyes stăteau zgribuliţi în casă, „la gura sobei”. La palatul episcopal, episcopul pusese să se ferece toate obloanele. Probabil că era şi el cu picioarele pe vatră şi cu un bol de vin fierbinte la îndemână. Vântul şuieră, scutură firmele şi urlă pe străzile pustii. Nimănui nu i-ar da prin gând să iasă de la căldurica din casă.

Cu toate acestea, pe la ora două după-masă, doi călăreţi se ivesc din grajdurile Palatului episcopal şi se îndreaptă spre cartierele periferice. Sunt îmbrăcaţi cu tunici din stofa groasă şi poartă pălării mari din fetru negru pe care zăpada le acoperă imediat. Cine sunt oare cele două personaje misterioase? Cel mai subţire este un tânăr călugăr iacobin, fratele Jean de Fay. Iar cel gras, care poartă un costum de văcar, cel cu înfăţişare de brută şi cu mâini de sugrumător, este chiar episcopul din Troyes, jupanul Guichard, care se duce, afară din oraş, să facă o treabă foarte ciudată.

Pentru moment, cu ochii plini de zăpadă, mormăie:
– Voi reuşi să scap de târfa asta mârşavă care-şi petrece timpul întinzându-se cu tot felul de bărbaţi în turnul din Nesle.

De cine vorbeşte oare în modul ăsta figurat? De vreuna din fetele uşoare? Nu, deloc: de regina Franţei, Jeanne de Navarre (1273-1305), soţia lui Filip cel Frumos.

Episcopul din Troyes, vinovat de moartea mamei reginei Franţei?

Ca să-i înţelegem ura împotriva suveranei, trebuie să ne întoarcem cu trei ani în urmă. În 1302, izbucnise un scandal la curtea Blanchei de Navarre, contesă de Champagne şi mama reginei Franţei. Vistiernicul contesei, canonicul Jean de Calais, era bănuit că deturnase nişte fonduri. Înnebunit, fugise şi se refugiase în Italia. Atunci, regina Jeanne îl acuzase pe episcopul din Troyes, un bărbat cu reputaţie proastă, deşi era membru în Consiliul regelui, că-l ajutase pe canonic să fugă. Prelatul se apărase din răsputeri, ceea ce n-o împiedicase pe Jeanne să ceară să fie alungat din Consiliu.

Or, peste câteva zile, la 2 mai 1302, regina Blanche de Navarre, contesă de Champagne, a cărei sănătate era totuşi înfloritoare, murise brusc din cauza unei boli misterioase. Imediat, poporul se grăbise să-l acuze pe Guichard – care se zicea că se deda la vrăjitorii – c-o făcuse să dispară din cauza unor farmece malefice. Fireşte, regina Jeanne, care dorea din răsputeri pierzania episcopului, declarase că-i sigură de vinovăţia lui şi ordonase să se facă o anchetă. Nereuşind aceasta, suverana se înverşunase împotriva lui Guichard şi descoperise, cu oarecare plăcere, că după toate aparenţele era autorul a patru crime. Într-adevăr, poliţia bănuia că asasinase succesiv pe parohul din Laubressel, pe un pescar cu undiţa şi pe doi ţărani.

Episcopul apelează la o vrăjitoare şi la un pustnic

Imediat, regina Jeanne pretinsese să se deschidă o nouă anchetă. Aflând de această hotărâre, prelatul fusese cuprins de-o furie cumplită împotriva reginei. Şi cam pe la Crăciun, simţindu-se în pericol, hotărâse să acţioneze şi s-o farmece pe regină cu ajutorul unei vrăjitoare numită Margueronne din Bellevillette şi a unui anumit Regnaud din Langres, supranumit pustnicul de la Saint-Flavit, un personaj straniu care trăia în pădurea de la Coudray. Şi iată de ce episcopul din Troyes călăreşte acum îmbrăcat cu haine de văcar, pe viscol, în loc să-şi încălzească palmele la flăcările şemineului său.

Figurina de ceară şi vrăjitoria asupra reginei Jeanne

După ce parcurseseră câteva leghe pe câmp, cei doi călăreţi au pătruns într-o pădure şi s-au oprit în cele din urmă în faţa unei cabane ciudate. Cei doi bărbaţi coboară de pe cal, pătrund în cabană în urma pustnicului şi se duc să salute vrăjitoarea, o femeie de vreo patruzeci de ani care se joacă cu pisica, ghemuită lângă şemineu. Ea le ceru bărbaţilor o bucată de ceară albă, pe care o aruncă într-o oală cu apă încălzită la foc. Vrăjitoarea, care a scos din oala cu apă caldă bucata de ceară înmuiată, începe să modeleze o figurină în formă de femeie. După ce a terminat, o arată lui Guichard.

Între timp, fratele Jean ia o tigaie, o pune pe masă şi toarnă în ea apa pe care o sfinţeşte. Îndată, în cabana sordidă, luminată numai de flăcările din căni începe o ceremonie stranie. Călugărul scoate o etolă de sul de sub hainele de văcar, şi-o pune la gât şi spune rugăciunile de la botez. Figurina de ceară este botezată ca Jeanne, aceasta fiind unsă cu Marele şi Sfântul Mir. Apoi fratele Jean ia apă din tigaie şi varsă, de trei ori, câteva picături pe figurina de ceară spunând: “În numele Tatălui, Fiului şi al Sfântului Duh”.

Apoi, călugărul şi episcopul pun figura de ceară pe masă, şi vrăjitoarea Margueronne, înarmată cu un stilet, străpunge capul de mai multe ori spunând:
– Femeia pentru care s-a făcut aceasta, n-o să mai aibă cap în săptămâna asta!…

Strania ceremonie s-a terminat. Pustnicul se urcă în pod să ascundă figurina. Margueronne se duce să doarmă în şură şi episcopul, urmat tot de fratele Jean, se întoarce la Troyes.

Peste ceva timp, s-a aflat că regina Jeanne se îmbolnăvise subit. Episcopul a venit la vrăjitoare, fiind foarte furios. El aflase că a venit un doctor de la Poitiers care o lecuieşte pe regină! Aşa că aruncă figurina de ceară pe podea, o strivi cu lovituri de toc şi urlă: “Să moară târfa!” Apoi adună bucăţile şi le aruncă în foc… Peste două zile, la 2 aprilie 1305, regina Jeanne, soţie a lui Filip cel Frumos, a murit la Vincennes de-o boală misterioasă…

Orgoni Crystal